joi, 10 decembrie 2009

Acele Morarului 14 noiembrie 2009

.
Cum pentru week-end-ul 14-15 noiembrie se anunta vreme senina, dar geroasa, Radu veni cu ideea sa facem Acele Morarului, idee ce ne-a suras imediat la amandoi. De cite ori incercasem sa facem Acele vremea ne fu potrivnica, amenintandu-ne cu ploaie si blituri. Radu cu Mike si gasca pentru Balaur se hotarasc sa plece sambata dimineata pe la 05 din Bucuresti, noi pentru a fi mai odihniti pe traseu alegem sa plecam vineri seara din Calarasi si sa dormim in Busteni la o vila si sa plecam dimineata devreme pe traseu si sa urcam mai lejer pe Valea Cerbului sa nu ajungem mult prea obositi la intrarea pe Creasta Morarului. Sambata dimineata pe
la 07 plecam de la Gura Diham pe Valea Cerbului in ritm domol, stiam ca avem mult de urcat pana la intrarea in creasta.

Inainte de Poiana Costilei zapada incepe sa-si faca aparitia pudrand padurea.


Sfarsit de toamna, inceput de iarna.


Costila.


Valea Urzicii.


Pe Braul Mare al Morarului.

Pe fata sudica a Morarului am vazut o multime de capre negre, probabil datorate faptului ca aici inca mai era toamna, pe fata nordica fiind deja iarna.


Valea Priponului si Valea Caldarilor.


Costila


Ajunsi la baza Crestei Ascutite constatam ca pe fata sudica este toamna, iar pe cea nordica este deja iarna. Aici ne echipam cu hamurile, castile, expresuri, anouri si tot ce mai este necesar pentru traseu.


Urcand pe Creasta Ascutita.



Pe Creasta Ascutita am mers la liber nefiind nevoie de coarda, pe portiunile cu gheata ne-am folosit de pioleti. Urcarea pe prima jumatata a Acului Mare am urcat-o la liber, in a doua jumatate am dat de gheata si am scos coarda pentru a urca in siguranta, cu pretul de a pierde timp. Cand am ajuns sus pe Acul Mare au ajuns si  Mike cu Radu pe Creasta Ascutita. Aici asiguram cu un anou mare dupa un bolovan si Octavian pleaca cap pe prima lungime. Rafalele de vant trag de coarda intr-o parte ingreunand si mai tare inaintarea. In momentul in care s-a intins coarda la maxim Octavian reuseste sa regrupeze, apoi plec si eu pentru a le lasa loc lui Mike si Radu, care au urcat pe Acul Mare legati in coarda, in tandem. Pe Acum Mare un strat subtire de zapada, atat cat sa faca mai interactiva echilibristica pe barna, in timp ce rafalele de vant ma fortau sa merg mai mult in patru labe decat in picioare. Ajung la Octavian care se pregateste pentru a doua lungime, Radu pleaca si el mai mult in viteza pe prima lungime, imi spune sa-l asteptam la finalul acului sa facem un singur rapel la doua corzi. Plec si eu in a doua lungime care-i mai usoara decat prima, dar rafalele de vant ma fac sa ma simt in nesiguranta. Ajung la Octavian, ii transmit mesajul lui Radu si pentru a nu ingheta prea tare ne pregatim de rapel.

Balet pe barna Acului Mare.






Ajunge si Mike la noi, o asiguram rapid in regrupare si incepe sa-l fileze pe Radu pentru a nu mai pierde timp.


Degetul Rosu, Acul Crucii, iar in spate Acul de Sus.


Facem un rapel de 50 de m la doua corzi pana in Saua Acului Mare, locul in care iese Rapa Mare (Rapa Zapezii). Peretele pe care am rapelat era tencuit cu gheata.


Radu pleaca primul pe Degetul Rosu fara nicio asigurare la baza, Octavian pleaca al doilea dupa ce face o asigurare la o nuca, oprindu-se amandoi dupa prima lungime de coarda. Pe aceasta lungime se gaseste doar un singur piton. Dupa ce regrupeaza baietii plecam si noi fetele. Hornul final nu l-am mai urcat pentru a nu mai pierde timpul, incercand sa terminam acele pe lumina, eu cu Octavian il urcasem in urma cu doi ani. Radu pregateste rapid rapelul si coboram rapid in urmatoarea sa. Prelungirea Acului Crucii (sau Degetul Prelungit) se urca partial apoi se traverseaza pana la baza unui horn de unde incepe urcarea pe Acul Crucii.
De la baza acului se urca un horn de circa 10 m care ne scoate intr-o strunga apoi se urca pe fata nordica a acului pana in varf, regruparea fiind dupa cruce. Radu a urcat primul, apoi Octavian, Mike si eu ramanand ultima. Inghetata de frig, pentru a nu mai pierde prea mult timp, imi scot manusile si catar hornul cu mainile goale, acesta fiind doar stanca curata, pana in momentul in care am inceput sa urc pe fata acului unde am dat de pernite de zapada. Vazand cum se apropie seara imi pun rapid manusile, scot pioletul si catar cat pot de repede sa ajung la baieti. Ajunsa pe varf il vad pe Radu ceva mai jos care pregatise deja rapelul. Coboram rapid in sa unde ne pregatim sa atacam si ultimul ac.

Acul Crucii.


Mike pe Acul Crucii.


Acul de Sus se urca pe o brana pe fata sudica a acului. Si aici am urcat in aceasi ordine ajungand sus inainte de a se intuneca.

Radu ajungand primul pe varf reuseste sa surprinda un apus de soare superb care inrosise cerul deasupra Baiului.


Costila


Baiului in flacari.


Dupa Acul de Sus traseul continua cu o creasta ascutita si expusa, intr-un loc fiind nevoiti sa scoatem coarda pentru a trece in siguranta. In momentul in care a inceput sa se intunece am ajuns pe o mica platforma, in fata noastra fiind un perete care trebuia ocolit pe fata sudica. Aici ne-am echipat cu frontale si coltarii pentru a merge mai usor. Odata cu lasarea intunericului s-a lasat si ceata facand si mai dificila gasirea traseului. Mergem o portiune pe curba de nivel pana dam de un perete in fata. Aici Radu o ia pe un valcel, urcand prima jumatate neasigurat, pentru noi face o regrupare la piolet, o regrupare mai mult de moral. Pe a doua jumatate facem o regrupare la trei pioleti si Radu pleaca asigurat pana in creasta, urcand pe fete de iarba, evitand zona stancoasa. Urcam si noi ceilalti in creasta moment in care primim mesaje de la cei de pe Balaur ca au ajuns la statia meteo. Fericiti ca am iesit in creasta o luam la pas spre Omu.
Pe la 19.30 ajungem la statia meteo obositi si inghetati de frig, albiti de la bruma. Eu si Mike eram foarte obosite si fara putere de a mai merge inca trei ore pe vant si ceata pana la Pestera, speram sa putem ramane la statie peste noapte, din pacate cei de statie nu mai au voie sa primeasca turisti.

Echipa de pe Acele Morarului (Radu, Mike, Octavian si in eu spatele aparatului).


Cei de la statie ne-au oferit cate un ceai cald si dupa ce ne-am odihnit o jumatate de ora am luat-o iar la pas prin vant si ceata pe urmele celor care fusesera pe Balaur si plecasera in urma cu o ora de la Omu spre Pestera. La Cerdac i-am ajuns pe ceilalti care ratacisere ceva timp din cauza cetii nefiind siguri unde-i saua ce desparte Valea Cerbului de Valea Obarsiei. Aici o dam in jos cu totii spre Pestera, pe masura ce coboram ceata se ridica lasand un cer presarat de stele, pe la 22.30 ajungem la cabana Salvamont Pestera.
Oboseala isi spune cuvantul si dupa o masa frugala si o cana cu ceai ne retragem cu totii la culcare pana a doua zi pe la 09 cand suna ceasurile pentru desteptare. Reusim cu greu sa ne urnim si pe la 10 plecam pe Piciorul Babei spre Cabana Babele.

Pe Piciorul Babei.




La iesire in platou incepu sa fulguiasca si sa se lase ceata, dupa doua ore ajungem cu totii la Babele unde ne oprim pentru un ceai, o ciocolata, o bere pentru pasageri.


De la Babele o luam spre cabana Piatra Arsa pentru a cobori pe Jepii Mari.


La finalul lanturilor de pe Jepii Mari


Pe masura ce coboram pe Jepii Mari ninsoarea s-a transformat in lapovita, apoi in ploaie.

miercuri, 9 decembrie 2009

Vacanta in Dolomiti (si nu numai) 07-23 august 2009 partea IV - Galeriile Lagazuoi si catarare in Tofana di Rozes

.
Joi Eu, Mike si Oana avem bilet de voie de la baieti, fapt pentru care alegem un transeu mai lejer, Galeriile Lagazuoi, Octavian, Radu si Mihai aleg un traseu de catarare mai lung si dificil, Primo Spigolo in Tofana di Rozes, un traseu de 14 lungimi de coarda.
Muha, Vali, Andrei si Cristi aleg traseul Punta Ana (via ferrata Giuseppe Olivier), traseu descris de Andrei aici http://andrei-life.blogspot.com/2009/08/punta-ana-via-ferrata-giuseppe-olivieri.html

Plecam pe la 11 din camping spre Passo Falzarego (2150 m), unde lasam masina intr-o parcare si de aici urmam poteca 402 ce ne conduce spre galeriile italiene pana in varful Lagazuoi (2778 m). Diferenta de nivel a traseului este de 630 m.
Tunelurile au o inclinatie de cel putin 30 de grade, cu multa umezeala, si sunt prevazute cu trepte, lanturi pe margine si aerisiri din loc in loc. Pentru acest traseu este necesara frontala.
Galeriile au fost sapate in timpul primului rozboi mondial (1917), de italieni pentru cucerirea varfului Lagazuoi care era ocupat de austrieci. In februarie 1917 au inceput saparea galeriilor italiene si au fost terminate in iunie 1917, reusind sa-i ia prin surprindere pe austrieci si cucerind varful. De aici putand fi supravegheata toata partea nordica si impiedicarea austriecilor pentru atacuri in zona Cortina.

Descrierea traseului: http://www.dolomiti.org/ita/Cortina/ce/ferrate/detail.html?skip=1&gruppo=Lagazuoi&cima=&nvia=&diff=

Lagazuoi, locul nostru de plimbare pe ziua de azi.

Pe partea opusa Averau-Nuvolau


In stanga noastra Marmolada.


Intrarea in galeriile italiene se face din braul Martini.


In tunel.


Galeriile sunt prevazute cu “ferestre”pentru aerisire, ferestre ce ofera peisaje spre Tofane si Marmolada.


Tofana di Rozes.




Pe parcurs galeriile se ramifica in doua unindu-se in parte superioara inainte de iesire. Noi alegand varianta din stanga, vizitand o camera a soldatilor si o camera a ofiterilor.

Descriere a conditiilor soldatilor din timpul razboiului.


Camera soldatilor.





















Camere ofiterilor.




O incercare de transpunere in timp.

Armentarola.


Tofanele.


Echipa de la galeriile Lagazuoi (Mike, Eu si Oana).


Galeriile Lazgazuoi se termina cu cativa metri inaintea varfului, de unde se urca la telecabina si refugiul  Lagazuoi. Coborarea se poate face prin tunel ce de-a doua varianta, telecabina sau pe poteca turistica 401, noi alegand ultima varianta. Dupa o pauza pe terasa refugiului am coborat pe traseul turistic 401, care merge prima parte pe fata nordica pana in Forcella Lagazuoi, apoi spre est pana in Forcella Travenanzes unde
trece pe fata sudica, aici se intra pe traseul 402 ce ne conduce pana in passo Falzarego.

O harta cu Dolomitii.


Cam asa arata potecile de pe traseele turistice din Dolomiti, pentru a le permite turistilor de toate varstele sa mearga in siguranta. Pentru a nu fi distrustruse de ape potecile sunt prevazute pe margine cu barne de lemn. Am intalnit turisti de toate varstele, de la copii mici pana la varstnici.






Schita traseului Primo Spigola din Tofana di Rozes, traseu parcurs de Octavian, Radu si Mihai. Traseu ce necesita asigurari mobile. Pe parcursul traseului au fost intalnite doar vreo 7 pitoane.




Tofana di Rozes in lumina diminetii.




Traseul a fost parcur in formula cap cu doi secunzi, Radu cu Mihai urcand cap schimbat.


Ca sa nu se plictiseasca in traseu baietii se mai si cultivau. :)
















Un cap de coarda foarte dotat cu echipament.


O regrupare foarte comoda :)


Seara ne-am reunit cu totii in camping pregatindu-ne pentru ziua urmatoare de cararare in Averau si Cinque Tori.

Pozele lui Mihai Satov http://picasaweb.google.com/mihai.diac/200908DolomitiAlpiiItalieni#