luni, 20 iulie 2009

Padina Inchisa 19 iulie 2009


Joi, Andrei vine cu ideea de a merge in Crai sa facem Padina Inchisa, si cum ideea ne surade acceptam imediat, singura problema fiind cum ajungem la Bucuresti. Incep sa ma interesez de trenuri, autobuze pentru vineri si duminica. Vineri pe la ora 15 aflam vestea cea buna, la ora 16 putem lua masina din service. Foarte punctuali ne prezentam la service la ora 16 si in jumatate de ora iesim din Calarasi cu destinatia Bucuresti cu o escala la Himalaya pentru cumparaturi. La 19.30 ne intalnim cu Andrei si Em la Piata Victoriei, transbordam bagajele in Jimny si mergem in ritm de melc pana la Ploiesti. Ajungem tarziu in noapte la Plaiul Foii si pe la 3 reusim sa intram in corturi. Dimineata la 8 se da trezirea si dupa ca strangem bagajele plecam spre Coltii Chiliilor.
La intrarea pe drumul ce duce spre Coltii Chiliilor.

Pana la Coltii Chiliilor ne topim sub razele soarelui, la izvor refacem proviziile de apa si ne racorim pe fata. In padure avem parte de o racoare placuta. Dupa intersectia cu Padina Sindilariei mai rasfoim cartea lui Cristea cu intrarea in traseu. Prima parte a vaii (Padinii Inchise) merge prin padure, pe partea stanga se vede o poteca usor conturata.

Spre iesirea din padure incepem sa zarim imensitatea peretilor care ne inconjoara.

Si odata iesiti din padure spectacolul care ni se infatiseaza ne lasa cu gura cascata. Valea arata ca o fortareata, tancurile semanand cu turnurile de observatie ale unui cetati. Inaintam usor si nu ne mai oprim in a admira frumusetea vaii. Pe partea stanga cum urcam avem peretele Padinii Inchise, iar pe dreapta peretele Padinii Popii.

Si cum in aceasta perioada Craiul iti ofera sa-i admiri gingasia garofitelor, nici noi nu ne-am putut abtine sa nu le luam cu noi ca o amintire digitala.

La izvorul Padinei.

Langa izvor este amenajat un loc de bivuac pentru cei care doresc sa faca trasee in peretele Padinei Inchise.

Izvorul Padinei Inchise, pentru a lua apa din el este de preferat sa aveti o sticla cu gura larga sau un furtunas pentru a nu tulbura apa. Langa izvor sunt doua trasee de catarare: traseul Izvorului si traseul Surplombelor.

Ajunsi la baza peretilor valea se inchide, iar pe partea stanga isi face loc un culoar ingust care ne duce spre Saritoarea de sub Gavan. Pe peretele din stanga observam mai multe trasee de catarare.

Ceea ce-mi place cel mai mult la Crai, albul stralucitor al peretilor sub razele soarelui si verdele de smarald dat de iarba si jnepeni.

Culoarul de sub saritoare.

Primele doua saritori ale vaii, care se urca cu usurinta la liber.

Imediat dupa aceste saritori in fata ni se arata marea saritoare a vaii denumita si Saritoarea de sub Gavan. Saritoarea este formata din doua parti despartite de un mic prag, se abordeaza pe partea stanga fiind prevazuta cu pitoane pentru asigurare.

Pentru a urca saritoarea urcam pe un prag in stanga, apoi prin catarare libera pana la un alt prag, de unde se coboara jumatate de metru si apoi se urca print-un jgeab. Pe prima parte a saritorii am vazut doua pitoane.

Prima parte a saritorii.

Jgeabul din partea a doua a saritorii. Fiind foarte umed il rugam pe Andrei sa scoata coarda pentru a ne asigura.

In asteptarea corzii.

Octavian incercand sa ocoleasca jgeabul pe fata din stanga a ajuns mult prea pe stanga fiind obligat sa faca un traverseu destul de expus.

Em la finalul saritorii.

Peretele Padinii Inchise (stanga) despartit de peretele Oraga Mare (dreapta) de Valcelul Saritorii de sub Gavan.

Vedere in jos pe Padina Inchisa.

Dupa Saritoarea de sub Gavan valea coteste dreapta, iar in stanga se vede un valcel destul de abrupt, Valcelul Saritorii de sub Gavan. Tot pe partea stanga in peretele Orga Mare se vede si Hornul Negru (grad 2A), denumire data dupa culoarea rocii.

Hornul Negru.

Valcelul Saritorii de sub Gavan.

Peretele Orga Mare.

Dupa saritoare urcam pe o panta inclinata cu un grohotis cam instabil. Incercam sa urcam cat mai lipiti de perete pentru a nu da pietre la vale. Dupa mai putin de 100m ajungem la bifurcatia Valcelului Secundar al Padinii Inchise si poteca care ne scoate in traseul turistic Brana Caprelor. Alegem sa urcam pe Hornul Mare care porneste din Valcelul Secundar.
Valcelul Secundar al Padinii Inchise.

Descrierea traseului Hornul Mare – Emilian Cristea
Primele obstacole ale traseului le constituie două săritori nu prea înalte, situate pe Vîlcelul Secundar al Padinei Închise, desprins către stînga (cum urcǎm) din firul principal. După cele două obstacol menţionate, Vîlcelul Secundar prezintă o faţă lipsită de prize, care nu permite înaintarea. De aceea traversăm către dreapta şi intrăm în Hornul Mare din Padina Închisă. Obstacolele iniţiale ale hornului le depăşim prin căţărare liberă, fie direct, fie ocolindu-le pe feţe. Punctul cel mai dificil al traseului, înalt de circa 15 m, îl găsim la începutul treimii superioare, unde, dintr-o grotă, sîntem obligaţi sǎ ieşim afara, depăşind direct pasajul surplombat. Dincolo de acesta, panta rămîne tot înclinată, dar obstacolele devin mai rare, hornul luînd treptat aspectul unui vîlcel înierbat care sfîrşeşte în Vîlcelul Secundar al Padinei Închise. Urmînd firul Vîlcelulni Secundar ajungem pe Creasta Nordică a Pietrei Craiului, nu departe de şaua Padinei Închise, aflată către sud (dreapta), unde traseul ia sfîrşit.
Descrierea traseului Hornul Mare – Dunareanu.
Cartea de vizită a locului este o mare lespede albă şi lustruită pe care o prezintă aici firul secundar al Padinei închise; chiar de la intrarea pe acest fir (deasupra Săritorii Găvanului), escaladăm o primă săritoare de circa 8 m, bogată în prize transversale, în care mîna şi piciorul găsesc un sprijin sigur. Imediat deasupra, a doua săritoare este mai puţin accesibilă, mai înclinată şi cu roca mai slabă; pe îngusta ei platformă ne aflăm în dreptul marii lespezi a firului secundar, pe care o privim acum de aproape în toată frumuseţea ei; este cu neputinţă să o escaladezi şi deci eşti silit să pătrunzi alături, într-un horn ce pare mai ospitalier: este Hornul Mare din Padina Închisă, care ne va scoate în creastă după un efort neîntrerupt de cel puţin trei ore. Lăsăm în urmă două săritori cuplate, fiecare de cîte 5—6 m şi luptăm apoi cu o mare ruptură de pantă de circa 12 m, înclinată şi avînd o mică grotă în stînga; pe dreapta, un prag fără nici un punct de sprijin ne dă totuşi speranţa că ne-ar putea conduce către valea principală, scoţîndu-ne din îngustimea hornului. Întrucît locul nu permite o piramidă în doi, sîntem nevoiţi să atacăm feţele din dreapta, deşi ne găsim într-o situaţie destul de critică, lipsiţi de orice asigurare. Sperînd să ieşim, pe un brîneag mai ospitalier, dăm aici de o dublă deziluzie: brîneagul se rupe la cîţiva metri de săritoare, aşa încît ne uităm cu jale la perspectiva de a mai lupta cine ştie cît, cu acest horn care nu făcea impresia, la început, să fie atît de accidentat, iar grota de deasupra săritorii este atît de mică, încît abia poate adăposti două persoane. Continuînd ascensiunea, trecem peste o ultimă săritoare şi ne oprim în faţa surprizei hornului: o grotă cu o deschizătură prin care se poate strecura o persoană şi cu un interior ceva mai ospitalier; alături, un pinten, o mică strungă şi dincolo labirintul de ţancuri, fisuri şi hornuri din abruptul Padinei închise; deasupra grotei stînca surplombează, luînd o formă rotundă bine precizată. În lipsa unei cît de mici platforme, piramida este imposibilă; prizele cedează la toate încercările, căci roca este mult prea slabă pentru astfel de probe, iar pitoanele nu ţin. Trebuie să recurgem la un procedeu special: „asigurarea în contragreutate". Deschidem o ferestruică în fruntea grotei, scoţînd din alveolele lor slabe cîteva bucăţi de piatră; trecem prin această gaură un capăt al frînghiei care serveşte celui rămas în interiorul grotei pentru asigurare; legat în frînghie, te poţi angaja pe fruntea bombată a săritorii, cu oarecare sorţi de izbîndă. Prizele sînt nesigure, dar soluţia este singura posibilă; în schimb, spectacolul este minunat; complet expus deasupra hornului, ţi se desfăşoară la picioare un peisaj sălbatic, lăsînd să se vadă dincolo de Săritoarea Găvanului, firul alb al Bîrsei. Pînă să scăpăm de zona surplombantă, măsurăm pe frînghie vreo 15 m, apoi facem încă vreo 10 m pe un prundiş mărunt şi foarte mişcător; ieşirea spre creasta nordică apare ca o nouă problemă, deoarece regiunea cuprinde o serie de ţancuri izolate şi hornuri lipsite de continuitate, aşa încît avem senzaţia că ne-am angajat pe un traseu fals. Urcînd totuşi de-a lungul vîlcelului care a luat locul hornului, constatăm că am reintrat în firul secundar al Padinei închise, care a întovărăşit hornul pe toată lungimea lui, fără să aibă însă nici o legătură unul cu celălalt. O ultimă săritoare de vreo 15 m, destul de accesibilă deşi spălată, ne scoate apoi la o mică strungă de unde putem privi în ansamblul lui întregul abrupt final al Padinei închise, cu Brîul Caprelor şi pantele lui îmbrăcate în vegetaţie; în dreapta, străjuie peretele vertical al Padinei închise, terminat cu o creastă ascuţită şi foarte accidentată.

Noi avand doar descrierea lui Cristea stiam ca trebuie sa urcam doua saritori si dupa aceea sa facem dreapta pe Hornul Mare. Prima saritoare o fata spalata cu multe buzunare care ofera o catarare frumoasa.

Andrei pe prima saritoare.

Pe valcelul secundar am dat de o ciurda de capre negre cu pui care ne-au oferit un spectacol de catarare solo integral.

Octavian urcand prima saritoare pe partea dreapta.

Cea de-a doua saritoare a valcelului.

Saritoarea a doua este o fata spalata fara prize. Octavian reusind sa urce pe partea stanga, noi ceilalti urcand asigurati in coarda. Aici am gasit doua pitoane, unul in buza saritorii si al doilea la baza peretelui.

Ajunsi acasa am cautat mai multe descrieri cu Hornul Mare si am constatat ca noi am trecut de el fara sa-l vedem.

Hornul Mare in stanga in dreptul lui Em.

A treia saritoare a valcelului, care se urca pe partea dreapta, nu prezinta dificultati.

Urcarea pe a treia saritoare.

Ajunsi la baza unui perete inaccesibil, vedem in dreapta un horn si consideram ca am ajuns la Hornul Mare.

Ceea ce am crezut noi ca este Hornul Mare.

La baza hornului Em vede un piton, Octavian care era mai sus la primul pasaj dificil al hornului arunca coarda lui Em pentru a-l asigura. Mai pune un friend intr-o fisura inainte de pasaj. Reuseste sa treaca acest pasaj si deasupra lui gaseste un piton. Pasajele dificile se succed despartite de cate un prag inierbat, iar pitoanele nu mai apar, Octavian gasind cateva locuri unde asigura la un friend, o nuca si o clepsidra in jurul caruia s-a folosit de sarma de la o nuca. Dupa 40 m ajunge la o grota, traseul face stanga pe un diedru. Nemaiavand expresuri pentru inaintare reuseste cu greu sa faca o regrupare la grota, asigurand la o nuca, un friend si un nod facut din cordelina (noroc cu filmele vazute cu cataratorii cehi). Octavian isi face ca asigurare de backup un nod cabestan de un colt de stanca.

Octavian urcand pe Hornul „Pinguinilor”

Em urca al doilea, ajunge la grota si se face mic mic asteptandu-ne pe mine si Andrei.

Avand o singura coarda la noi, dupa ce Em urca, Octavian imi arunca coarda. E randul meu, ma asigur in coarda si pornesc. Primul pasaj foarte umed, bocancii aluneca, incerc cu greu sa gasesc prize de maini sa ma tin. Urmatoarele pasaje, la fel de umede, iar la baza lor pe praguri noroi astfel incat catararea devine din ce in ce mai interesanta. Urc si ma gandesc cum a reusit sa urce Octavian pe aici. La iesirea din ultimul pasaj constat ca nu am nici prize de maini si nici cele de picioare nu tin prea bine, Octavian imi spune sa-mi infig bine degetele intr-un smoc de iarba cu pamant si sa ma tin bine, asa voi reusi sa depasesc pragul. Ajung la grota si imi pun o nuca unde ma asigur, mai pun un friend de backup la regrupare. Dupa ce urca si Andrei stam si analizam situatia, de la grota nu prea sunt posibilitati de a gasi o asigurare pentru rapel, asa ca Octavian se hotaraste sa mai urce si vedem dupa aceea care este situatia traseului. De la grota mai urca 10 m ajungand la un balcon si asigura dupa un tanc, continuarea traseului merge pe o fisura usor surplombata lipsita de locuri pentru a asigura cu nucile sau friendurile care le aveam la noi. Octavian ne spune sa urcam si noi la el, locul fiind mai confortabil pentru toti.

Octavian in lungimea a doua.

Ajunsi cu totii aici analizam situatia, era deja ora 18, iar continuarea traseului nu arata prea atractiva, asa ca decidem sa facem rapel dupa coltul de stanca. Innodam doua bucati de cordelina si incepem coborarea.

Privind de la balcon.


Octavian la rapel.

Em la rapel.

Pitonul gasit de noi pe traseu fiind ceva mai jos suntem nevoiti sa cautam ceva in care sa asiguram pentru a face urmatorul rapel. Cum colturi de stanca viabile nu gasim, infigem niste pietre intr-o fisura si facem o nuca naturala de la care facem cel de-al doilea rapel pana in valcel.

Asigurare la nuca din pietre.

Folosim si doua nuci ca backup.

La baza hornului amuzati de situatie.

De pe valcel mai facem doua rapeluri lungi si unul scurt dupa care ne angajam pe poteca ce ne scoate in Brana Caprelor.

Peretele Orga Mare vazut de pe Brana Caprelor.

Ajunsi in poteca facem o pauza de masa, apoi purcedem la drum spre refugiul Diana si Coltii Chiliilor.

Pe poteca spre refugiul Diana am dat nas in nas cu o capra care venea in fuga spre noi. Oprindu-se brusc la intalnirea cu noi facu o pirueta pe picioarele din spate apoi o lua la fuga la vale diparand ca o naluca.

Ajunsi la masina pe la ora 23 ne-am dus pana in Zarnesti de unde am cumparat inghetata si bere, meritand dupa un asemenea efort.
Andrei savurand din tortul de inghetata.

Duminica am avut zi de odihna, dupa o noapte galacioasa la Plaiul Foii pe la ora 9 a inceput o ploaie torentiala gonind acasa toti grataristii facandu-se liniste deplina asa incat am reusit sa dorm bustean. Pe la pranz au aparut si Mike, Radu, Mihai Satov si Catalin Cretu murati pana la piele.

Echipa vesela din Padina Inchisa (de la stanga la dreapta): Octavian, Viorica, Andrei si Em.

A fost un week-end frumos cu vreme superba si un traseu foarte interactiv.

Atentie! La Plaiul Foii se fura de la corturi, lui Em i-au fost furati bocancii din veranda cortului, probabil de acea gasca de derbedei care au urlat toata noaptea si dimineata.

3 comentarii:

cerasela spunea...

Misto tare povestirea, insa treaba cu pietrele folosite pe post de nuca, pentru rapel, mi-a dat fiori. Bine mi-a dat fiori si descrierea hornului, si ceea ce se gasea (sau mai exact nu se gasea) mai sus de el.
Taricei ce sa zic, si Viorica care zicea ca in general mai bagati de un trekking, si mai avem sanse sa ne vedem la munte.
Sigur ca ne vedem, dar la baza traseului :))

mihaela diaconescu spunea...

Daca nu mai pot sa comentez unde eram obisnuita nu e bai, ma reprofilez si aici sa carcotesc la jurnalele voastre sau ale noastre cand ne reunim prin ture :).
Despre tura n-am ce carcoti ca o stiu povestita la cald :) dar au picat bine pozele

Andrei spunea...

Bai, trebuie sa mergem din nou la vara, pe descrierea lui Dunareanu :D.

E prea frumoasa valea asta!