Calatorie printre amintirile din ture.

Piatra Craiului, Muchia Bondarului - 27 august 2011

2011-08-29T23:04:00.000+03:00

Week-endul acesta facem planurile pentru catarare in Piatra Craiului, sambata Lespezile Lirei si duminica Muchia Bondarului. Plecam de vineri seara pentru a fi dimineata la prima ora la Plaiul Foii odihniti. Seara visez destul de urat si dimineata ma trezesc cu senzatii de greata din cauza fricii, nu-mi explic de ce o asa frica, nefiind prima data cand mergem amandoi pe un traseu. Din pacate frica mea i se transmite si lui Octavian.
Plecam de la Plaiul Foii si urcam pe Padina lui Calinet pana la refugiul Sperantelor si apoi pe braul Cioranga Mare pana la intrarea in Canionul Cioranga, aici mai era o echipa in fata care urca pe Muchia Bondarului.
Ne echipam si plecam in ideea de a face Lespezile Lirei, urcam prima lungime pe horn si ajungem in prima regrupare la baza diedrului. Octavian pleaca pe diedru si dupa cativa metri de urcat la bavareza frica pe care i-am transmis-o isi face simtita prezenta. Octavian isi pierde increderea in el si descatara cu grija, incearca sa urce dupa schita gasita pe blogul lui Cami Hesse, dar se duce mult prea pe dreapta, se intoarce si hotaram sa facem Muchia Bondarului ca sa nu mai pierdem timpul aiurea.

Din regruparea de la baza diedrului traverseaza cativa metri in dreapta pentru a intra pe linia traseului si de aici continuam pe un horn mai pamantos si fara prea multe asigurari pana ajungem la baza peretelui la muchia propriuzisa.

De aici linia traseului merge chiar pe muchie, fiind destul de ingusta pe unele portiuni si aeriana, are patru lungimi de coarda pana la iesirea in jnepeni, destul de bine asigurata. Prima lungime are un pas mai dificil in a doua jumatate, dar cu putina atentie se trece fara probleme. A doua lungime este scurta si are un pas mai greut chiar la plecarea din regrupare. Lungimea a treia este cea mai grea, dar este foarte bine asigurata, unde nu te tine psihicul te tine expresul. A patra lungime este usoara, fara asigurari, care ne scoate in creasta de jnepeni.

Strangem corzile si incepem lupta cu jnepenii, iesind in braul de sus. Pe Canionul Cioranga urcau doua echipe, cand am ajuns in dreptul canionului ne-am intalnit cu prima echipa care iesea din canion. Coboram pe Valcelul cu Fereastra, iar la ultimele trei saritori punem rapel pentru a-mi proteja genunchiul.

Coborarea de la refugiul Sperantelor pana la Izvorul Orlovski a fost destul de dureroasa pentru mine, iar cand am ajuns la Plaiul Foii am fost destul de fericita. Dupa o noapte linistita a doua zi am plecat spre casa.

O descriere si schita traseului aici.

Mai multe poze in albumul 2011.08.27 - Piatra Craiului, Muchia Bondarului.

Arpasel Vartopel cu pinguinii 20-21 august 2011

2011-08-22T22:05:00.000+03:00

In timp ce ne intorceam acasa din Retezat primim un telefon de la Marti care ne propune sa facem noi planuri de tura pentru week-end-ul ce urma, asa ca Octavian intors cu mare chef de catarare alege Arpasel Vartopel.
Acum Em, Marti si Cristi au zis sa propunem, asta e om vedea noi ce-om face. Stabilesc cu Octavian planul pentru ca stiam traseul si alegem varianta cap cu patru secunzi, Octavian cap de coarda, iar eu ultimul secund pentru a-i verifica si incuraja pe baieti, ei nu mai fusesera de mult pe un traseu de alpinism, si a recupera tot echipamentul de pe traseu.
Plecam vineri seara, cu o oprire in Curtea de Arges la o shaorma, iar spre miezul noptii suntem sus la Capra unde ne mai intalnim cu Suru, Andrei Done si Roze.
Dimineata plecam pe la 7, iar cand ajungem in caldarea fundul Caprei ceata ne ajuta pentru ca baietii nu stiu ce-i asteapta, iar noi ii incurajam ca traseul nu este greu si portiunile mai grele le vor urca la espadrile.
Urcam valcelul Portitei si ajungem la baza traseului, ne echipam, baietii inca sunt bine cu moralul, frigul ne cam face probleme. Octavian pleaca cap, ajunge in regrupare si ma roaga sa plec al doilea secund dupa Cristi pentru a nu se incurca corzile, eu aleg sa plec ultima pentru a-i incuraja pe Marti si Em sa nu renunte la traseu. Pentru secundul 2 si 3 am folosit o coarda de 60 m legata la mijloc de Cristi (primul secund). Baietii au urcat cu totii in espadrile pentru a urca mai usor si mai repede, eu am ales sa urc in adidasi Garmont, avand talpa rigida si neavand probleme ca secund.

Ajungem cu totii in regrupare, Octavian pleaca pe a doua lungime care porneste cu un horn surplombat, iar eu le dau sfaturi baietilor cum sa abordeze hornul, sa nu intre prea tare in horn pentru a nu ramane blocati acolo. Baietii resusesc sa treaca cu bine, eu strang regruparea si astept sa se traga coarda ca sa pot pleca. Coarda se agata de rucsacul lui Marti care trage coarda odata cu el, la plecare iau ceva noroi pe talpa adidasilor si in timp ce sunt in sprait in horn simt cum imi aluneca talpa, incerc sa ma redresez, dar in acelasi timp vad cum vine si coarda inapoi, cazuse de pe rucsacul lui Marti. Ups... "tine-te bine si incearca sa urci fara sa pici". Reusesc sa ma echilibrez, Octavian trage coarda si reusesc sa trec pasajul, ajung sus, strangem corzile si plecam mai departe pe creasta.

Ajungem la prima ureche si ceata incepe sa se ridice si sa se vada peisajul din jur. Scoatem corzile si Octavian pleaca cap pe prima ureche neavand nevoie de espadrile. Urechea asta este usoara si baietii trec fara probleme. Urechea vestica urcandu-se din doua lungimi de coarda.

De pe varf rapelam in strunga dintre cele doua urechi, Octavian isi pune espadrilele si pleaca pe a doua ureche, aceasta urcandu-se dintr-o singura lungime de coarda.
Pe la mijlocul urechii Cristi simte ca nu prea are prize si se folosete de celelalte corzi pentru a urca, Em face si el la fel ca si Cristi, nu sta sa mai caute prize, si asta il sperie si mai tare pe Marti demoralizandu-l ca nu a mai ramas decat o coarda de care sa se tina si el. Il incurajez si-i spun ca sunt prize bune si nu trebuie sa-si faca griji. Trece si portiunea asta, ajungem cu totii sus si rapelam, urcam pe vf. lui Adam si facem o mica pauza de poze.

Pe vf. Fantana scoatem coarda pentru a cobara mai in siguranta si a urca pe vf. Vartopel. In momentul in care incepem sa coboram de pe vf. Vartopel genuchiul meu drept incepe sa se revolte si sa-mi simt pasul nesigur. Pe creasta scoatem din nou coarda si ne legam in coarda cu asigurari intermediare intre noi. La finalul crestei genunchiul se revolta serios incat orice pas se lasa cu suspine si lacrimi. Cobor din ce in ce mai greu, iar de la fereastra zmeilor incetinim pasul cu totii stiind ca de aici nu mai sunt probleme pana la cort.

Ajungem la cort ne imbracam bine, frigul isi face simtita prezenta din plin, si ne strangem cu totii in cortul lui Em la masa. Seara ne-am retras la somn destul de devreme. A doua zi baietii fac o tura pana pe vf. Vanatoarea lui Buteanu, eu ramanand la cort pentru a proteja genunchiul pentru coborarea la Balea.

Dupa ce se intorc baietii de pe varf mancam, strangem bagajele si coboram la Balea si apoi spre casa, multumiti de tura si vreme buna.
Nu stiu daca or sa mai indrazneasca baietii sa-l mai lase pe Octavian sa propuna ture, dar sper ca le-a placut si s-au simtit bine.

Mai multe poze in albumul Fagaras, Arpasel - Vartopel - 20-21 august 2011

Minivacanta de sf. Maria in Retezat

2011-08-17T19:56:00.000+03:00

Dupa o saptamana petrecuta in Retezat in care am ramas cu niste amintiri placute, vineri Em ne spune ca trupa Andrei, Claudia, Irina, Laviniu, Luminita, Em si Rudy merg in week-end-ul de sf. Marie in Retezat, cum noi nu aveam alte planuri, dar avem niste restante in Retezat ne hotaram rapid sa ne alaturam trupei. Asa ca sambata dimineata ne intalnim cu Andrei si Claudia si o pornim spre Poiana Pelegii prin Voineasa pentru a putea admira si Parangul in trecere.
Ajungem seara aproape de lasarea intunericului in Poiana Pelegii, ne echipam si o luam catinel spre lacul Bucura. La iesirea in golul alpin ne intampina luna plina care ne lumineaza calea pana la tabara de corturi.
Pe la 10 ajungem la Bucura si gasim cu greu loc de 2 corturi, ne gasim si cu restul trupei cu care stam la palavre pana pe la miezul noptii.
Duminica eu si cu Octavian pornim spre Curmatura Bucurei sa ne luam restanta la Creasta Vulturilor, restul pornind la o tura de treking pe culmea Slaveiului.

Culmea Slaveiului

Lacul Bucurel si Culmea Slaveiului

Bucura II, locul nostru de joaca de azi

Vf. Retezat (stanga), Vf. si culmea Lolaia (in spate), culmea Stanisoare si valea Pietrele.

Valea Pietrele

Ajungem la baza traseului ne echipam si incepem sa ne cataram. Un traseu usor, fara pasi prea dificili, ceva cam zigzagat, care necesita ceva atentie pentru ai gasi linia, in comparatie cu traseul 25 octombrie care are o linie foarte clara.

Pe ultima portiune incep sa se auda in departare tunete, deasupra noastra inca e senin. Norii negri din departare toarna cu galeata in Parang, noi suntem ceva mai norocosi. Pentru ca vremea tine cu noi continuam spre vf. Bucura I unde ne intalnim cu Rudy si in timp ce stam la povesti incepe sa ploua marunt, gonindu-ne de pe creasta. Noi o luam spre Poarta Bucurei cu intentia de a cobora la lacul Florica si a poza marmotele, dar ploaie ne strica planurile si coboram la corturi.

Valea Pietrele

Vf. Retezat si valea Stanisoara

Bucura I

Rudy cu Retezatul in spate.

Noi si Retezatul

Ajungem in tabara mancam si stam la palavre cu restul trupei. A doua zi planuim sa mergem cu totii pe traseul vf. Peleaga-vf. Papusa - Portile Inchise - Lacul Gales, iar de acolo o parte din trupa sa coboare la Carnic si noi cu Andrei si Claudia inapoi la Bucura. Ziua de luni se arata foarte frumoasa, senin si soare.
Dimineata ne urnim mai catinel, vorba ceea, nu ne alearga nimini, doar ca pe Peleaga soarele si lipsa unor locuri mai retrase pentru anumite nevoi incepe sa-si spuna cuvantul si dupa o pauza cam lunga coboram si mai greu spre saua Pelegii unde urcam din ce in ce mai greu spre Papusa. Din saua Pelegii Irina si Laviniu prefera sa coboare la masina prin valea Rea, pe Papusa eu si Octavian ramanem sa-i asteptam pe Andrei si Claudia care ramasesera in urma, Em, Rudy si Luminita pornesc mai departe spre Portile Inchise urmand sa se intalneasca cu Laviniu si Irina jos la masina. Caldura isi face din ce in ce mai mult efectul, asa ca toti patru renuntam sa mai mergem pe Portile Inchise, eu regret mai putin pentru ca mai facusem traseul asta in urma cu o saptamana cu Ioana. Dar intoarcerea se face urcand din nou Peleaga si soarele arde din ce in ce mai tare si nici jenepe unde sa te ascunzi nu exista pana in caldarea berbecilor.
Pentru a nu ne intoarce prea devreme in tabara eu si Octavian alegem sa mai dam o fuga pana la lacul Florica sa pozam marmotele si cascada Viorica.

Aglomeratie mare pe vf. Peleaga

O brumarita de stanca

Un grup de cehi

Valea Rea.

Pe vf. Papusa

Lacul Viorica

marmote

Cascada Viorica

Marti dimineata Claudia da o fuga pana pe vf. Retezat, noi strangem bagajele si cand se intoarce Claudia coboram jos la masina. Pe drum facem cateva opriri in cautare de zmeura si reusim sa gasim un loc mare cu zmeura unde ne infruptam bine. La baraj ne despartim de Andrei si Caludia, ei vor continua vacanta, noi urmand sa ne intoarcem la Calarasi si sa facem planul pentru Arpasel-Vartopel.

Mai multe poze in albumul Retezat 13- 16 August 2011

5 zile de vis in Retezat 1-6 august 2011

2011-08-08T23:53:00.000+03:00

Luni dimineata ne intalnim cu Ioana si Catalin Cretu in gara Ohaba de sub Piatra si plecam cu totii spre Poiana Pelegii, unde lasam masina in parcare. Dupa ce ne echipam plecam spre Bucura, nu inainte de a mai face o oprine la corturile din poiana ptr. o cafea cu prietenii lui Ioana si Catalin.
Vremea e frumoasa si facem pauze dese ptr. poze si admirat Culmea Slaveiului. Peisajul e diferit si totodata deosebit. In mai putin de 2 ore suntem la lacul Bucura, aici s-a lasat ceata si nu ne prea lasa sa admiram peisajul.

Culmea Slaveiului

Poteca spre Bucura printre jnepeni, pietre si apa.

Instalam corturile si dupa ce mancam, eu cu Octavian si Catalin plecam la o plimbare, Ioana ramand la cort sa se odihneasca dupa o noapte petrecuta pe tren.
Urcam pana in Curmatura Bucurei in speranta ca putem urca pe Bucura sau pe Custura Bucurei, insa ceata ne strica planurile, asa ca ne intoarcem si facem o plimbare pe la lacurile Ana si Viorica, dupa care ne intoarcem in tabara.

Baietii nu se pot abtine de la catarat atunci cand vad un bolovan

Lacul Ana

Eu si lacul Viorica

Catalin si potcoava norocoasa

A doua zi marti, o alegem ptr. o drumetie mai lunga: Lacul Bucura - Taul Portii - Poarta Bucurei - Creasta - Saua Retezat - vf. Retezat - Saua Loloaia - Culmea Loloaia - Valea Stanisoara - Lacul Stanisoara - Saua Retezat - Creasta - Vf. Bucura 1 - Curmatura Bucurei - Lacul Bucura.
Pana la Poarta Bucurei vremea a tinut cu noi lasandu-ne sa ne bucuram de peisaj si sa facem multe poze. Cand am intrat pe creasta s-a lasat ceata si in felul asta ne-am miscat mai repede, facand pauze de poze doar cand se mai ridica ceata. Culmea Lolaia ne-a solicita destul de mult mersul la echilibru pe bolovani. Seara cand ne apropiam de corturi a inceput sa ploua, dupa ce am intrat in corturi a inceput sa toarne cu galeata. Dupa ploaie am iesit cu totii la o masa campeneasca din care nu au lipsit ceapa si usturoiul.

Taul Portii

Judele mic (stanga) si Judele Mare (dreapta)

Taul Agatat

Lacurile: Florica, Viorica, Ana si Lia

Taul Stirbei

Lacul Gemenele (jos) si Taul Negru (sus)

Lacul Gemenele

Brumărița de stâncă (Prunella collaris)

Echipa pe Vf. Retezat

"Dansand" pe Lolaia

Intodeauna dupa pietre apar jnepenii

Mici cascade pe Valea Stanisoara

Valea Stanisoara

Culmea Stanisoara

Miercuri Catalin si Octavian au ales sa faca Muchia Mare din Coltii Pelegii, iar eu cu Ioana am ales tot o zi de drumetie: Lacul Bucura - vf. Peleaga - Saua Pelegii - vf. Papusa - Portile Inchise - Lacul Gales - Valea Rea - Saua Peleaga - vf. Peleaga - Lacul Bucura.
Baietii pleaca dimineata pe la 8, noi fetele plecam spre Vf. Peleaga pe la 10 cu intentia de a ne intalni cu totii pe varf si a continua traseul spre Portile Inchise impreuna. Frigul si ceata nu-i lasa pe baieti sa catere prea rapid fiind pe la jumatatea traseului cand ajungem noi pe varf. Coboram spre Saua Pelegii, iar pe la jumatate intram pe o branita se ne apropie de Muchia Mare de unde ii fotografiem pe baieti in lungimea cea mai dificila a traseului.

Valcelul ce coboara la baza traseului Muchia Mare

Pe Muchia Mare

Placa cazuta din Muchia Mare

Dupa ce inghetam suficient ne continuam drumul fiind singure pe traseu din toata multimea care urcase pe vf. Peleaga.
Portile Inchise imi seamana mult cu Arpaselul, sensul vf. Papusa - Saua Vf. Mare mi se pare mai usor fiind in urcare, decat in sensul invers.
Coborarea din saua vf. Mare este destul de abrupta si necesita multa atentie.
La lacul Gales ne intalnim si cu baietii care ne-au iesit in cale si dupa o pauza de hidratare si dulciuri ne intoarcem cu totii in tabara.

Lacul Bucura, Culmea Slavei, Judele, Poarta Bucurei si Bucura 1

Vf. Papusa si Taul Peleaga

Ioana pe vf. Peleaga

Taurile din Valea Rea

Coborarea de pe Papusa spre Portile Inchise, in spate Vf. Mare

Taul Adanc

Portile Inchise si Taul Tapului

Lacul Gales

Portile Inchise

Joi alegem cu totii o zi de catarare: traseul 25 octombrie, ne impartim in doua echipe, Catalin cu Ioana prima echipa, eu cu Octavian a doua echipa. Traseul merge pe o muchie din stanga peretelui nordic din Bucura 2, destul de drept si usor de reperat. Pentru a ajunge la traseu se urca de la lacul Bucura in Curmatura Bucurei, se coboara pe Valea Pietrele portiunea abrupta apoi se face stanga pe bolovani pana la baza peretelui.

Curmatua Bucurei, Custura Bucurei si Lacul Bucura

Culmea Stanisoare, in spate vf. Retezat si vf. Loloaia

Peretele Bucura, prima muchie din stanga - tr. 25 octombrie

Valea Pietrele

Marcajul de la baza traseului

Depasirea hornului din a doua lungime

Finalul traseului

Valcelul ce ne coboara la baza peretelui

Dupa ce ajungem pe varf coboram pe un valcel mai abrupt pana la baza peretelui cu intentia de a urca si Creasta Vulturilor. Ajunsi la baza traseului constatam ca vremea nu o sa mai tina mult cu noi si hotaram sa ne intoarcem in tabara. Cand ajungem langa corturi incepe sa ploua si ne felicitam ptr. decizia de a nu mai urca si al doilea traseu.

Vineri Ioana ramane in tabara sa-si odihneasca genunchiul, eu cu Octavian si Catalin alegem o tura de drumetie: Lacul Bucura - Lacul Florica - Taul Agatat - Saua Judele - Lacul Zanoaga - Taul Urat - Taul Rasucit - Culmea Slaveiului - Lacul Ana - Lacul Bucura
Vremea astazi nu prea mai tine cu noi si ne tine cam toata ziua in ceata, cu scurte pauze de vizibilitate, suficiente cat sa ne bucuram de peisaj.
La lacul Florica ne bucuram de niste pui de marmota care nu prea stiu de frica omului stand la plaja pe stanci. Sub Saua Judele avem vizibilitate, cateva capre sprintene se ascund dupa varf cand ne vad. In sa fiind vizibilitate baietii se hotarasc sa urce si pe vf. Judele si sa faca cateva poze, ajunsi pe varf ii acopera o ceata deasa de nu se mai vede la cativa pasi. De aici si pana la lacul Zanoaga n-am mai vazut nimic cu exceptia unor capre, care fara sa vrem ne-am interpus intre pui si mama.

Pui de marmota ceva mai nefricosi decat adultii

Taul Agatat

Varful Judele

Taul Caprelor si Taul Iezilor

La lacul Zanoaga ceata s-a ridicat suficient cat sa putem admira lacul si sa facem cateva poze. Aici am facut o pauza la cabana salvamont unde am mai stat la povesti cu cei doi salvamontisti de acolo, apoi am plecat spre vf. Slavei. De la Taul Rasucit poteca urca pe culmea Slaveiului la cca 100 m sub varf, din cauza norului negru care se lasa pe varf am ales sa nu mai continuam urcarea pe varf si creasta pana in Saua Judele si sa ne retragem pe poteca marcata de pe Culmea Slaveiului pana la Lacul Ana.
La lacul Ana o gasim pe Ioana la o sedinta foto, facem si noi o pauza acolo si dupa o jumatate de ora incepe ploaia care ne goneste la corturi.

Lacul Zanoaga

Doua forfecute (masculul rosu, femela galbena)

Refugiul Salvamont Zanoaga

Taul dintre jnepeni

Taul Urat

Taul Rasucit

Taul Urat si Taul Rasucit

Lacul si Pintenul Slavei

Seara iesim la o sedinta foto pe malul lacului Bucura, o plimbare pana la stana de unde cumparam o sticla de 2 lt. de lapte proaspat pe care il savuram cu gandul la bere.

Oglinda

Oglindindu-se in lacuri... Custura Bucurei

Zbor

Scena din filmele chinezesti

Sambata dimineata Ioana si Catalin se duc pana la Lacul Florica ptr. o sedinta foto cu marmote si cascada de la lacul Viorica, dupa care coboram cu totii la masina, unde gasim parcarea plina ochi si cu greu reusim sa coboram din rezervatie din cauza masinilor care urcau la Poiana Peleaga.

Cascada ce se varsa din Lacul Florica in Lacul Viorica

uff, nu prea pot sa ma scarpin

Dupa o pauza de masa la Ciopeia ne despartim de Ioana si Catalin la telescaunul din Parang, ei urmand sa mearga cateva zile si in Parang, noi plecam spre Pestera Muierii unde avea Octavian o restanta la o surplomba.

Mai multe fotografii in album aici.

Jurnalul foto al lui Catalin Cretu aici

A fost o saptamana frumoasa cu vreme buna ziua si ceva ploaie seara. A fost atat de frumos ca week-end-ul urmator a venit tot in Retezat ptr. a ne lua restantele din aceasta saptamana.

Valea Galbenele principal si secundar 30-31 iulie 2011

2011-08-01T19:08:00.000+03:00

Am plecat sambata dimineata din Calarasi, dar nu foarte de dimineata ca in alte ture, trebuia sa facem un popas prin bucuresti la cumparaturi de munte, iar pe la 12 ne intalnim cu Andrei si Roze la Victoriei si plecam spre Busteni. Lasam masina la caminul alpin si pornim spre Costila. De la izvor si pana la refugiu, drumul trece pe langa multe flori pe care nu le-am putut rata. Nu ne putem lasa prietenii la nevoie.

Am ajuns pe la refugiu in jur de 17.30, am mancat sa ne refacem fortele si apoi am coborat la traseul Fisura Intrerupta.
Octavian pleca primul cap si se opreste la prima regrupare.

Dupa el pleaca Roze secund.

Andrei prefera sa urce cap de coarda si pleaca cu a doua coarda, in timp de Roze face rapel.

Unul urca, altul coboara.

Pentru recuperarea buclelor lui Andrei plec si eu secund in a doua echipa.

Ajung sus si incepe sa picure, ne dam jos si fugim cu totii la refugiu. De plouat n-a plouat pre mult, suficient sa ne sperie.Seara am stat la povesti, iar a doua zi am plecat cu gandul sa facem Coltul Galbenele care porneste din Strunga Coltilor.
Duminica zi frumoasa cu mult soare. Dupa ce cautam noi in zadar prin hartiile de la refugiu vreo schita cu traseul nostru, plecam pe Valea Galbenele.

Valea Costilei.

Ajungem in firul principal si hotaram sa o dam in sus pe el.

Un pic de catarare pe firul principal.

La a doua saritoare dam de un bolovan incastrat, Andrei se hotaraste sa-l abordeze pe partea dreapta, isi leaga coarda in jurul braului, urmand ca sa ne asigure si pe noi de sus. Pana ajunge Andrei sus, noi ocolim saritoarea pe stanga impreuna cu inca doi baieti.

Pe vale am dat de multe flori de colt, pozate din toate unghiurile, care mai de care mai frumoase si greu de ales in jurnal.

Saritoarea a treia, sau saritoarea mare o abordam pe partea stanga pe sub bolovan pe o placa spalata, dar cu multa aderenta.

Incerc sa-mi exersez "talentul" de fotograf. :D

Dupa saritoarea mare, se urca lejer pe vale, intalnind doar mici saritori care nu pun probleme.

Hornul Coamei, partea superioara fiind in ceata.

Ajungem in Strunga Galbenele si dam de ceata. Urcam pe o platforma in dreapta si asteptam sa se ridice ceata si sa pozam Omu.

Cabana Omu si statia meteo.

Coboram in pic din Strunga Galbenele si safem un traverseu spre Strunga Coltilor.

Cu putina grija se straverseaza cu bine.

Poza de profil cu Hornul Coamei.

Aici in varianta de vara.

Sus s-a lasat ceata complet, urmarim cat putem o echipa de 3 ce urca traseul Furcile, apoi incepem coborarea pe firul secundar al Galbenelelor, pe care suntem nevoiti sa facem 3 rapeluri.

Ajungem la Costila, mancam cate ceva si coboram cam in viteza spre Busteni. Andrei si Roze prind un accelerat spre Bucuresti, iar noi ne continuam drumul spre Ohaba de sub Piatra unde aveam sa ne intalnim a doua zi dis de dimineata cu Ioana si Catalin Cretu si sa urcam in Retezat.

Jurnalul lui Andrei si Roze aici.

3 zile la Costila - 21-23 iulie 2011

2011-07-24T23:00:00.000+03:00

3 zile frumoase si pline la Costila cu Catalin Cretu. Catarare pe traseele: Cataratorul (joi), Innominata (vineri), Hermann Buhll (sambata)

Mai multe detalii despre trasee date de Catalin Cretu aici.

Peretele Vulturilor

Tancul Mic

Intrarea in traseul Innominata

Studiind linia traseului

Echipa la finalul traseului

Tancul Mic, traseul Hermann Buhll - fisura oblic stanga

Piatra Mare si Postavaru

Fereastra din Creasta Vulturilor

Postavaru

Hornu Negru

La final de traseu rasfatati cu un curcubeu, de plouat a plouat in Baiului.

Pe traseul Hermann Buhll

Vremea rea ne-a trimis din pacate mai repede acasa.

Garboavele XC - 09 aprilie 2011

2011-04-13T20:27:00.003+03:00

Garboavele XC sau primul meu concurs de bicicleta.

Prin martie pinguinii scriu pe grup despre concursul de la Garboavele, iar la Bansko toata lumea era hotarata sa participe, mai putin noi. Luati de valul pinguinilor, Octavian ma intreaba daca vrem sa participam si noi. Plina de entuziasm, raspund ca m-as baga si eu la concurs ca totusi Garboavele este la campie, deci cat de greu poate sa fie, dar cu conditia sa fie uscat, in caz de ploaie abandonez, pentru ca eu sunt incepatoare si n-am mers pe noroi niciodata si nu vreau sa ma accidentez sau sa accidentez pe altcineva. Ne inscriem, platim si asta e, ce-o fi o fi.
Acum daca ne-am inscris trebuie sa ne si antrenam. Cu 2 week-end-uri inainte de concurs, alegem sa ne antrenam pe la Ostrov-lacul Bugeac, iar la dus alegem sa mergem cat mai mult pe drumuri de tara, poze aici.
Urmatorul week-end il alegem pe langa casa, in jurul Calarasi-ului, poze aici.

Vineri seara plecam spre Braila, la Cerasela unde urma sa avem "sedinta tehnica" pentru concurs impreuna cu brailenii, Vali si Cristi, sedinta terminandu-se pe la ora 3 dimineata. Eu vociferez si spun ca daca este noroi eu ma retrag, Octavian si cu Vali incearca sa ma convinga sa particip totusi si sa merg incet in ritmul meu, ca n-o sa-mi para rau.
Dimineata vremea se arata superba :D, adica vant, nori si semne de ploaie, ce mai o vreme excelenta pentru pedalat prin padure. Cand intram in padure la Garboavele incepe o frumusete de ploaie torentiala, numa buna de udat praful si racorit pamantul.

Ne strangem cu totii la corturile organizatorilor sa ne luam numerele, eu cu Cerasela inca mai stateam in dubii daca sa luam startul sau nu. Ne hotaram amandoua sa luam totusi startul, si sa mergem impreuna, dar nu cu fetele ci odata cu baietii, si plecam ultimele ca sa nu incurcam pe nimeni.
Plecam lejer de la start, mergem 100 m si in fata noastra multa lume oprita, auci se intra in padure si deja s-a facut coada, ma rog era o groapa la intrare si foarte mult noroi. Ne dam jos dupa bicla, ocolim frumos zona, apoi incepem marea aventura prin padure si pe noroi. Pornesc cu multa teama de frica derapajului si a cazaturilor. Ramanem cam singure pe traseu, restul se indepartase de noi. Poteca era destul de plina de noroi, Cerasela imi sugereaza sa mergem pe iarba, rotile se innamolesc mai putin si scade riscul de a derapa. Incep sa ma acomodez cu traseul si chiar sa-mi placa ca pot sa pedalez, binenteles cu sfatul lui Octavian "te uiti tot timpul in fata pe unde trebuie sa mergi, nu te uiti la ceea ce vrei sa ocolesti". Dupa o portiune de mers prin padure iesim pe marginea unui camp cca 100m dupa care urmeaza prima panta de impins bicla prin noroi si lut.

Dupa bucata asta deja bicla avea 20 kile, la intrarea in padure incercam sa dam noroiul jos, destul de complicat, era foarte bine lipit, Cerasela imi spune sa nu ne mai chinuim si sa ne urcam pe bicle ca o sa pice singur daca pedalam pe iarba, o ascult doar ea are mult mai multa experienta decat mine.
Urmeaza o portiune frumoasa de pedalat apoi una de coborat printr-un jgeab, ma dau jos de pe bicla si cobor frumos, iar la capatul lui vad salcamul frumos imbracat intr-un carton, semn de atentionare pentru cei care doresc sa-l imbratiseze. De aici un drum plat cu destul noroi, incep sa pedalez sa invat sa controlez bicla pe noroi, iar in momentul cand face urat, pe langa ea. Frumos si interesant, incep sa invat din ce in ce mai mult, si ma bucur de decizia luata.

La capatul drumului ne intalnim cu Alois care era pe partea cealalta a drumului, urma de urcat o panta prin namol si apoi de coborat pe o zona terasata, aici deja ajungem un pluton destul de mare care sa caznea sa impinga biclele la deal.
Vorba capitanului "minte multa nu se cere, sa fii prost sa ai putere", incepem sa impingem la deal biclele si sa ma bucur ca totusi mersul pe munte isi spune cuvantul si incepem sa depasim multi oameni.

Tot traseul am avut o obsesie, sa stiu ce distanta am parcurs si cat mai am, asa ca n-am ratat pe niciun arbitru sau persoana care ghida concurentii sa-i intreb la ce kilometru sunt.
La coborarea terasata, uit sa tin mana si pe frana, iar intr-o zona mai abrupta ma impiedic ca bolovanu si cad peste bicla si ma lovesc cu genunchiul in angrenaj, ma ridic si o fata din spatele meu ma intreaba daca sunt ok ii raspund ca da, ma doare genunchiul ingrozitor si ma intreb daca o sa mai pot pedala. Cobor cu si mai multa grija si cand ajung jos incep sa pedalez s-o ajung pe Cerasela si uit de durere pana la finis.
Traseul e frumos, ceva zona mai plata buna de pedalat, dar nu multa sa nu te obisnuiesti cu binele, apoi mai o urcare prin namol, mai o coborare prin jgheab, ca doar d-asta e concurs de mountain bike.

Si tot asa pana ajungem la punctul de alimentare destul de insetate, aici surpriza se terminase apa, iar Muha statea sa ne faca poze in loc sa ne fi adus si ea o bere sa ne hidratam :D, mancam cate o banana si o dam la vale in speranta ca la urmatorul punct de alimentare vom gasi apa, ca eu asa intelesesem ca sunt 2 puncte de alimentare si am plecat cu doar un litru de apa la mine.

Mai o pedala, mai un impins bicla la deal, mai un tarat bicla la vale si ajungem in zona de nord a padurii pe sosea unde batea un vant de te darma de pe bicla, la inceput am pedalat, pana la o rafala unde era sa ma tranteasca jos. La capatul drumului doi jandarmi si doi politisti stateau si priveau la "nebunii care n-au avut ce face acasa si-au venit aici sa-i sufle vantul si sa se noroiasca". Dupa 50 m dam de 2 arbitrii si-i intreb daca au niste apa, ne ofera cate o cutie de coca cola, buna pentru hidratat si care ne-a tinut pana la finis.

Plecam cu fortele refacute si dupa o bucata buna de drum intram pe sosea la parcare, ii spun Ceraselei ca gata am ajuns si mai avem foarte putin si cand sa facem dreapta cu drumul un nenica de la organizatori de face semne disperat ca trebuie sa facem stanga prin padure si ca mai avem 2 km de parcurs. In acel moment mi-a cazut fata si-am crezut ca lesin, mi-am zis daca tot am mers pana aici sa-mi duc crucea pana la capat, c-o sa mai rezist inca 2 km. Si dai si lupta, cand pe bicla cand pe langa, norocul nostru ca vantul uscase destul de tare poteca si se putea pedala destul de bine, inclusiv la deal daca te tineau puterile.

Pe ultima portiune de padure dam de 2 fotografi, unul intins pe burta si unul la prindere in curba, in caz de ratai curba pica-i pe moale, zambim frumos sa iesim bine in poze si intram pe ultima suta de metri pe asfalt sau mai bine zis pe un drum cu piatra cubica si ne uitam dupa linia de finis.
Vedem doar banerul cu star si ne indreptam spre el, trecem impreuna intreband daca aici e finisul si daca ne noteaza si pe noi cineva, ca am reusit sa terminam traseul.

Ajungem la baieti care stateau la coada la spalat biclele, lasam biclele la ei si mergem sa o ajutam pe Mike la coada la mici si bere, diviziunea muncii.

Din cauza frigului hotaram sa nu mai stam sa vedem premierea si tombola si sa mergem la Braila sa facem un dus sa dam noroiul de pe noi. Dupa ce urcam biclele pe masina si ne schimbam, caut o toaleta la Pibunne, fiind inchisa il rog pe Octavian sa mergem la terasa unde s-a dat micii si berea ca poate acolo se gaseste o toaleta.
Ajungem in curtea respectiva, Octavian ramane la tombola, si eu plec in cercetare. La intoarecere aud pe unul dintre organizatori strigand la microfon "este la toaleta", ma aproii si striga "numarul 150" si strig "eu sunt", ma duc in fata si-mi spune "ai castigat un premiu la tombola". Frumos, vorba ceea "prost sa fii noroc sa ai", nu conteaza cat de bine pedalezi, conteaza cu ce te intorci acasa.

Ne-am intors la Braila unde a continuat petrecerea pana seara tarziu, iar duminica ne-am plimbat prin oras.

Ceva poze din traseu:
https://picasaweb.google.com/designlucian/BataliaDinArdeni#
https://picasaweb.google.com/113893450558019981640/GarboaveleXcDeLaSicaFaraFrica#

si un filmulet de pe traseu.

Cateva concluzii de la final:
-un traseu frumos si destul de dificil pentru un incepator ca mine, dar mi-a placut si o sa mai vin si la anul.
-destul de bine organizat, sper ca data viitoare o sa aleaga un alt loc pentru finis, pentru a nu se mai creea incurcatura, si ceva mai multa apa in punctele de alimentare.
-am terminat cursa impreuna cu Cerasela pe locurile 13/14 la general feminin si locurile 7/8 la categoria noastra, desi am plecat ultimele la un sfert de ora dupa fete n-am terminat ultimele.
- multumesc Ceraselei pentru incurajarile din timpul traseului si baietilor ca au insistat sa particip si m-au incurajat.

Update, 2 poze de la final cu mine si Cerasela, ultima portiune de padure.

Sursa pozelor (Facebook ClubCiclism - Concurs biciclism MTB Garboavele):

http://www.facebook.com/album.php?aid=63736&id=100000468232161

Fagaras - Lespezi, Balea - 05-06 martie 2011

2011-03-07T17:41:00.000+02:00

Dupa o pauza de 3 luni de munte, a venit si vremea pentru o tura in Fagaras. Am preferat sa aleg un traseu frumos si care sa nu implice coarda.
Asa ca vineri seara ne gaseste pe mine, Octavian si Catalin la Piscul Negru. Dupa ce ne-am cazat la cabana (camera cu 3 paturi, baie, televizor si muuuulta caldura = 80 lei) coboram in sala de mese si mai primim ceva informatii despre traseul de a doua zi de la parintele de la Manastirea Piscul Negru, care ne sfatuieste sa nu urcam pe Podeanu spre vf. Lespezi, sa urcam pe Piciorul Lespezilor fiind cel mai sigur traseu.
A doua zi ne trezim dis-de-dimineata, pe la 6 si la ora 7 plecam in traseu. Traseul porneste din parcarea de langa cabana prin padure, poteca comuna BA, CR, CG, PR. Inainte de stana din Lespezi poteca noastra PR se desparte si face dreapta spre stana.

Stana Lespezi

De la stana traseul merge matematic pe Piciorul Lespezilor.

Valea Capriorul (Lespezi)

Piciorul Lespezilor, in fundal vf. Caltun si vf. Lespezi

In dreapta noastra se vede creasta Museteica - Raiosu - Buda - Arpasu Mic.

Vf. Caltun si vf. Lespezi

Piscul Negru

Pasi prin zapada.

Mergand pe versantul sudic soarele puternic a cam topit zapada pe aici.

Muchii, varfuri si creste.

Pe portiunea finala inainte de varf.

Aici am dat si de niste capre negre care pasteau linistite.

La finalul Piciorului Lespezi, inainte de urcarea pe panta finala spre varf, dam de niste stanci care ne blocheaza traseul, iar ocolirea lor trebuie facuta pe niste pante foarte abrupte. Catalin alege sa le evite pe partea stanga, zapada aici fiind destul de mult umezita de la soare, noi alegem sa le ocolim pe partea dreapta mai pe la umbra.

Ultima reduta spre varf.

Muntele Podeanu in stanga noastra.

Privind spre Vistea- Moldoveanu

Vistea - Moldoveanu

Vf. Negoiu

Vf. Lespezi

Muchii si varfuri spre est

Lacul Vidraru

Panorama spre est

Panorama spre vest

Cozia.

Muchia Fierastrau

Varful Caltun.

Varful Negoiu

Echipa pe varf.

Dupa o pauza de masa si ultimele guri de ceai am dat-o inapoi la vale pe unde am venit.

La intoarecere am ocolit cu totii stancile pe partea stanga (partea dreapta la urcare) pe la umbra

La intoarcere lipsa apei si soarele foarte puternic si-a spus cuvantul, ajungand la stana stoarsa ca o lamaie. Aici pentru a ma hidrata am strans apa de la streasina din zapada care se topea. Si pentru ca era prea devreme si mult prea cald si frumos afara, am mai pierdut vreo juma de ora pe aici, facand planul pentru a doua zi.

Am ajuns inapoi la Piscul Negru pe la 17 si am trecut pe hidratare cu cate o ciorba, o bere, un pahar de vin sa-l sarbatorim pe Catalin. Pe la 8 seara dupa ce ne-am pus burtile la cale, ne-am retras in camera, baietii s-au ocupat de ceai pentru a doua zi, eu fiind franta de oboseala m-am asezat in pat si-am adormit ca un prunc.
A doua zi trezirea s-a dat iar la 6, planul pentru azi era Cabana Capra - Balea - Vf. Vanatoarea lui Buteanu.
Pe la 7 am plecat de la Piscul Negru, am lasat masina la Cabana Capra si am pornit pe traseul de iarna pe Piciorul Caprei spre Balea.

Cascada Capra

Copertinele de pe transfagarasan pline de turturi imensi de gheata.

Urme de avalanse intre copertinele dinainte de tunel

Forme de gheata in tunel.

Cand am intrat in tunel pe partea sudica era un soare puternic, cand am iesit din tunel pe partea nordica o ceata de nu vedeai mai mult de 50 m, asa ca planurile au fost date peste cap. Pe ceata asta riscurile erau mult prea mari pentru a urca pe Vanatoarea lui Buteanu. Asa ca am hotarat sa vizitam biserica si hotelul de gheata.

Biserica de gheata.

Hotelul de gheata, avea un anunt la intrare: "8 lei Vizitarea" care ne-a facut sa renuntam rapid sa-l vedem, asa ca ne-am intors inapoi la tunel pentru a cobora la Capra.

In tunel avem parte de un patinoar de vreo 20 m.

La iesirea din tunel surpriza, pe sud era la fel ca la intrare, muuuult soare.

Mai admiram si pozam inca o data muchiile inzapezite si coboram la masina, vremea da semne ca se strica.

Urmele unei avalanse de topire.

Cabana Capra.

Drumul spre casa.

A fost un week-end frumos cu vreme buna si muuuult soare, am ajuns acasa bronzati cu model pe fata, cu amintiri placute si cu dorinta de a reveni pe Lespezi si vara a face tot traseul Piscul Negru - Piciorul Lespezi - Vf. Lespezi - Vf. Caltun - Vf. Negoiu - Podeanu - Piscul Negru, asteptam acum doar un week-end fara blituri.

O marmota indrazneata

2010-09-20T23:20:00.000+03:00

Intre Furka pass si Gletsch, langa ghetarul Rhone.

Vartopel-Arpasel 31 iulie 2010

2010-08-12T02:35:00.007+03:00

Vârtopel - Arpășel în varianta extinsa.

Echipa: Gabi (varverica), Ovidiu, Andrei (ad078), Marius (mariusadx), Octavian (octavian67) și eu, Viorica.

Pe modelul: "Vorbești de lup și lupu la ușă", așa ne-am hotărât și noi pentru tura asta. Pe la jumatatea lunii iulie mă uit la calendar și-l întreb pe Octavian daca vrea să mergem pe Vârtopel-Arpășel în week-end-ul 7-8 august și să-i întrebam pe Gabi și Ovidiu dacă vor sa meargă și ei, Octavian raspunde cu da. Telepatia a funcționat imediat, dar nu perfect și după cateva ore primesc mail de la Gabi care mă întreabă de Vârtopel-Arpășel în acel week-end. Off în acel week-end Octavian stabilise Fisura Roșie cu Catalin, întrebam daca nu vor în alt week-end și daca vor să vină și Andrei, Marius și Gabi_bv. Telepatia functionează încă o dată, și Andrei cu Marius o contactează pe Gabi întrebând când mergem pe Arpășel. Si uite așa ne strângem 6 oameni și stabilim data de 31 iulie și ne rugăm să avem parte de vreme bună.

Ajungem vineri seara la Bâlea cu intenția de a urca la lacul Capra și a sta acolo la cort, iar dimineața să plecam spre Fereastra Zmeilor. Cum socoteala de acasa nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg, la Balea bătea vântul destul de tare și era foarte frig pentru luna lui Cuptor, iar unii dintre noi aveau saci de dormit de vară, mult prea subțiri pentru acele temperaturi, așa că ne decidem să dormim la cabana Salvamont Cota 2000 și să urcam a doua zi dis de dimineață.

Seara la cabana ne-am amuzat teribil pe seama sacilor de dormit cu temperatura de comfort la +7 grade care semănau cu niște saci pijama ceva mai grosuți.
Dimineata cerem un pont la salvamontiști pentru cel mai rapid traseu de urcare la Fereastra Zmeilor și aflăm că putem urca cu mașina pe drumul lui Nastase și de acolo într-o oră și jumatate suntem la intrarea în creasta Vârtopel.

La 7.30 lăsăm mașinile și pornim pe traseul TG.

Refugiul Fereastra Zmeilor, ceva cam sifonat de la zapezi.

La refugiu cautam un loc cu soare să ne încălzim și facem pauza de masă.
Aici Marius ii explică lui Andrei cum funcționează telefonul lui cu gps.
"- Dacă vrei sa pornească trebuie să apeși pe start.
- Uite îți arată și viteza, dar acum e zero pentru că stam pe loc."

Urcarea spre Vârtopel.

Când ajungem sus în creastă ne ia în primire un vânticel destul de serios care ne obligă să mergem cu gecile pe noi. Ne echipăm și pe la 9.30 pornim pe creastă.

Jos în caldarea Vârtopelului se plimbau nestingerite foarte multe capre negre.

Creasta Vârtopel.

Muchia Albota.

In sir indian pe creasta.

Înainte de vârful Vârtopel creasta este ceva mai expusă, această porțiune se poate ocoli pe fața sudica pe iarbă. Noi am preferat să mergem pe creasta, dar asigurați în coardă. Din cauza ploilor din ultima perioadă, pământul fiind îmbibat cu apă, bocancii nu mai aveau suficientă aderență pe porțiunile cu stâncă.

Asigurați în coardă.

Chiar dacă prognoza a fost cu vreme frumoasă, umezeala din sol făcea să se ridice valuri de ceată.

De pe vârful Vârtopel facem rapel până în șaua Vârtopelului.

Urmand apoi o urcare ceva mai expusa pe vârful Fântâna.

Pe vârful lui Adam.

Vârful Capra (stânga) și vârful Vânătoarea lui Buteanu (dreapta).

Creasta Arpășel.

Vârful Fantana (stanga) și vârful Vârtopel (dreapta)

Ajunși la baza Urechii Estice Octavian pleaca cap de coarda.

După ce regrupează Octavian, eu încep să fac nodul fluture pentru fiecare să urcăm cât mai repede.
Aglomerație la baza urechii.

Urcare în tandem pe ureche.

Ajunși sus cu toții, Octavian pregătește rapelul de pe prima ureche supervizând pe toata lumea. ;)

Valea Arpășelului.

Pe a doua ureche urcă Ovidiu primul și ne asigură pe ceilalți pe masură ce coboram de pe prima ureche.
Aici Ovidiu ii trasează sarcină lui Marius să strângă coarda, pentru ca mai apoi Ovidiu să monteze rapelul. :D

Ovidiu încercând să descurce coarda pentru rapel

De pe urechea vestică urmează doua rapeluri, după care traseul urmează linia crestei până pe vârful Portița.

Grămadă de pietre, cam asa arată creasta Arpășelului în multe locuri.

După cele doua rapeluri pornim la liber pe creastă ocolind pe fața sudică porțiunile cu stâncă foarte friabile.

Înainte de vârful Portița există o porțiune de creastă ce seamănă cu un "gard" în care fiecare își dorește o poză pentru amintire. :)

Din vârful Portița se poate face un rapel la două corzi de 50 m sau două rapeluri de 25 m.
Noi având doua semicorzi am ales un rapel lung. Daca pană acum, de cate ori am fost, am făcut rapel mai spre stânga, rapel ce ne scotea pe vâlcelul Portiței spre caldarea Fundul Caprei, de data asta am aruncat coarda ușor mai la dreapta ieșind astfel în vâlcelul ce coboară spre Valea Arpășelului.

Chiar dacă peretele pe unde am coborât era foarte umed și friabil, când am ajuns jos la baza peretelui și am vazut o echipă care urca traseul în sensul vest-est, am realizat ca in felul acesta am evitat să le dam involuntar cu pietre.

Octavian și Ovidiu au ramas să recupereze corzile. Noi am coborat pe vâlcelul Portiței așteptându-i jos în poteca turistică, urmărind de aici încercările lor de recuperare a corzilor.
Umezeala și stânca foarte friabila întârziindu-i pe băieți o ora și jumătate, salvarea lor venind de la o platforma cu piton găsită pe peretele opus, loc de unde corzile s-au putut recupera mai ușor.

Vâlcelul Portiței și vârful Portița.

Din poteca BR Ovidiu ne-a coborat pe niște pante abrupte cu iarbă foarte mare ce ne-au scos jos la masini. Dacă pentru primul care cobora, piciorul se oprea bine în iarba, pentru ultimul iarba se transforma în tobogan. La finalul coborârii Marius concluzionând: "traseul de azi a fost rapelul din vârful Portița și coborarea pe iarbă de la final."

Locul pe unde am coborat.

Creasta Vârtopel-Arpășel.

Iar la finalul traseului am fost răsplătiți cu multe flori frumoase la fel ca și traseul.

Seara am petrecut-o cu toții pe drumul ce duce la Cumpana la un pahar de vorba. Duminică eu și cu Octavian am fost nevoiți să ne întoarcem urgent la Călărași, restul rămânând să savureze minunățiile Vaii lui Stan.

Fotografii: Andrei și Marius.

Prima mea tura de bicla

2010-07-07T18:45:00.009+03:00

.
Începutul povestii acestei ture a inceput in ianuarie cand Octavian a cumparat bicicleta lui Elena de la Hoinarii si in pachet Elena cred ca ne-a pus si un "virus" pentru biciclit, caci altfel nu-mi explic cum Octavian a continuat sa duca bicla Elenei la 2 concursuri.
Eu pana in ianuarie nu stiam sa merg pe bicla, fiind singura din familie care nu stie sa mearga pe bicicleta, iar cand Octavian imi spunea ca o sa invat intr-o zi, eram destul de sceptica, spunand ca daca invat intr-o saptamana e bine.

Cand ne-a sosit bicla am mers in parc si acolo au început lectiile de "echilibristica" pentru mine. La inceput alegand un loc mic langa parcare in care incercam sa stau in sa, vazand ca vreau sa renunt Octavian mi-a spus ca trebuie sa mergem pe o alee lunga daca vreau sa invat. Si am ales o alee lunga de 5-600 m, Octavian tinandu-ma de sa din spate si zicandu-mi: "Pedaleaza, pedaleaza.". Pe la jumatatea aleii il vad pe Octavian cum alearga pe langa mine spunandu-mi: "Pedaleaza, pedaleaza, nu te opri." si asa am constientizat ca merg singura. Bucuria a fost imensa sa vad ca Octavian a avut dreptate si ca am invatat destul de repede. Dupa ce am facut si intoarcerea pe alee, am continuat in parcare cu invatarea urcarii singura in sa. Dupa seara aceia au urmat lectiile despre tehnicile mersului pe bicicleta, folosit franele de la bicla, la inceput folosind tehnica de franare "a la Fred si Barnie", mers pe zapada, schimbat vitezele, urcat / coborat o panta. Toate plimbarile mele prin parc si imprejurimi n-au reusit sa cumuleze 100 km.
Pe la jumatatea lunii mai am reusit sa-mi cumpar si eu o bicla pentru a putea merge impreuna cu biclele.

Octavian a invatat sa mearga pe bicla singur cand a intrat la liceu, dupa ce i-au cumparat parintii o semicursiera ruseasca. Dupa un an de folosinta a fost nevoit sa o dea fiind foarte rablagita de la cate cascadorii fusese folosita. Dupa o pauza de 27 de ani in ianuarie cu bicla Elenei a reinceput sa mearga iar cu bicla.

In februarie am facut o iesire in Cheile Dobrogei unde am facut cunostinta cu drumurile forestiere si coltii babei.

In martie Octavian a facut prima tura impreuna cu Em si Kya in Macin, unde au cunoscut cu adevarat ce inseamna coltii babei, descrierea lor aici.

A urmat in aprilie o tura Octavian cu Em in Piatra Craiului (65 km) si Postavaru (23 km).

De 1 mai o tura de cocot combinata cu o urcare pana la cariera 3M si coborarea inapoi in sat la masina. Aici am incercat si eu cateva portiuni pe urcare mai drepte.

Pe 9 mai a urmat primul concurs al lui Octavian, "Prima Evadare"

Pe 26 iunie primul triatlon la 2 Mai, "Fara asfalt".

Cum in week-end-ul 3-4 iulie se anunta o vreme urata la munte pentru cocot, vineri seara hotaram sa facem o tura cu bicla mai pe langa casa, pe dealurile de la Ostrov pana la lacul Oltina.

Traseul nostru Calarasi - Coslugea.

Bike route 576181 - powered by Bikemap

Sambata pe la 10 dimineata reusim sa plecam spre Chiciu pentru a trece cu bacul la Ostrov. Pe drum Octavian imi spune ca merg mult prea incet si ca in ritmul asta nu ajungem prea departe, ii spun ca nu pot mai repede si ca trebuie sa merg in ritmul in care ma simt confortabil, mai ales ca mergem pe DN3 pe unde mai trec si tiruri. Octavian intelege si nu ma mai bate la cap cu viteza, eu incerc insa sa vad cu e cu foaia mare si spre surprinderea mea reusesc sa merg bine.

Dupa 11 km ajungem la Chiciu unde din cauza Dunarii care este crescuta foarte mult bacul ajunge pana in sosea, iar cei fara masini trebuie sa treaca pe niste boxpaleti pentru a urca pe ponton. Bacul nostru tocmai se apropia de mal incercand sa "parcheze" la ponton loveste un stalp de curent, mai mai sa-l rupa. Dupa ce un excavator mai scoate niste stalpi din gardul de pe margine, bacul reuseste la a doua incercare sa traga la ponton. Pe la 12 si un pic coboram pe malul dobrogean si pornim pe DN3 spre manastirea Dervent.
De aici si pana dupa manastirea Dervent mare parte din drum este cu piatra cubica, unde la prima coborare simt ca ma ia ameteala de la uitat la pietre. Soarele ardea fara mila, iar in momentul in care incercam sa ma opresc sa ma odihnesc simteam cum ma topesc de caldura.

La Ostrov ne luam dupa indicator si intram in sat, pe la jumatatea satului ne opreste un nene si ne spune ca trebuie sa ne intoarcem si sa iesim pe DN3 daca vrem sa mergem spre Dervent. Facem cale intoarsa si pe prima strada o luam la stanga in speranta ca ne scoate pe drumul cel bun. Dupa 100 m dam de o panta care pe la jumatate scoate sufletul din mine si sunt nevoita sa merg pe langa bicla. Iesim inapoi in DN si ne continuam drumul spre Dervent.

Pe la 2 ajungem la manastire si facem o pauza mai lunga sa ne odihnim si sa scapam de soarele arzator de dobrogea. Aici facem si o plimbare pana la izvorul tamaduirii unde umplem bidonul cu apa si ne hidratam bine. Mai stam de vorba cu nenea de la magazinul manastirii care se bucura cand vede si romani pe bicle prin zona si ne povesteste despre turele lui cu bicla. Pe la 3 fara ceva plecam sa cautam un loc de popas pentru masa de pranz.

De la manastire drumul porneste cu o panta destul de serioasa pentru mine, iar foamea isi spune cuvantul, muschii de la picioare nu vor sa ma mai asculte deloc. Dupa ce urcam panta gasim un copac pe marginea drumului si ne oprim sa mancam sa ne refacem rezervele. Cum tantarii nu m-au lasat prea mult sa ma odihnesc a trebuit sa o luam din loc si sa dam din pedale spre lac. Fiind foarte tarziu hotaram sa ajungem la lac pe la Coslugea - Satul Nou pe un drum comunal in speranta ca va fi bun de mers pe el.

Pe la 4 intram pe drumul spre Coslugea si pana in sat asfaltul era destul de bun, prima parte cu fals plat apoi o coborare abrupta, cel putin pentru mine. In sat situatia se schimba pe masura ce avansam asfaltul incepe sa dispara, iar la iesirea din sat intram pe un drum de tara unde colbul depasea 5 cm.
Aici niste copii vazandu-ne cu biclele au incaput sa vina dupa noi cu biclele si luandu-se la intrecere intre ei aratand tot felul de scheme.

Aici drumul se bifurca si nestiind care-i drumul cel bun, fiind si tarziu hotaram sa ne intoarcem pentru a nu ne prinde noaptea pe drum, mai ales ca nu aveam faruri si stopuri. Acasa constatand pe bikemap ca drumul spre Satul Nou facea stanga ceva mai devreme.

Intoarcem si dupa o urcare lunga si anevoiasa pentru mine pe la 5 iesim din nou in DN3 si-i dam bice pentru a ajunge pe lumina la Calarasi. Mai facem o pauza de masa pe drum. Din cand in cand ne oprim pentru a-mi dezmorti mainile, tantarii nu ne lasa prea mult sa ne oprim. Pe la 7 seara dupa ce soarele se domoleste facem o pauza de cremuire cu autan pentru a putea pedala pana acasa. Pe la 8 suntem la bac si la 8.30 coboram la Chiciu unde constatam ca intre timp Dunarea a mai crescut cu aproape 10 cm.

Intre timp cei de la bac au pus o barna pentru oameni pentru a se putea ajunge pe uscat. Incerc sa fac echilibristica cu bicla pe barna, dar oboseala isi spune cuvantul si aterizez cu un picior in apa pana la genunchi.
Cu ultimele puteri pedalez cei aproximativ 10 km pana in oras, iar podul peste canalul siderurgic ma stoarce de ultimele puteri.

Inainte de intrarea in oras trecem prin padure si de frica tantarilor raman cu ochelarii de soare la ochi, chiar daca lumina este din ce in ce mai slaba. Am reusit sa ajungem in oras inainte de a se intuneca, sunt multumita, acum nu trebuie sa ma mai grabesc, pot sa merg si pe langa bicla pana acasa.
Evitam intoarcerea prin parc din cauza aglomeratiei si alegem sa ne intoarcem pe o strada cu sens unic unde trebuie sa fiu atenta sa merg cat mai pe dreapta pentru a nu incomoda soferii.
Ajunsi la bloc ultimul test este caratul biclei in carca pana la etajul 3.
Dupa un dus si o masa frugala a urmat un somn luuuuung si o duminica de relaxare si odihna.

Concluziile acestei ture: am invatat cu schimbatul vitezelor, am invatat sa merg pe foaia mare, sa cobor pantele mai usor, sa nu-mi mai fie atat de frica cand trece o masina pe langa mine.
Am avut parte si de ceva adrenalina pe doua coborari cu piatra cubica cu niste soferi care veneau in viteza spre mine pe mijlocul drumului.
Am intalnit si oameni care tipau la noi din microbuz: "Nebunii", dar si oameni care ne admirau ca facem sport si mergem cu bicla.

A fost o tura frumoasa pentru mine in care am invatat destul de multe.

La cumpana dintre ani la Negoiu

2010-01-13T20:28:00.016+02:00

Un film realizat de Mike, despre cum ne-am petrecut vacanta de revelion din Fagaras la cabana Negoiu.

Acele Morarului 14 noiembrie 2009

2009-12-10T01:20:00.003+02:00

.
Cum pentru week-end-ul 14-15 noiembrie se anunta vreme senina, dar geroasa, Radu veni cu ideea sa facem Acele Morarului, idee ce ne-a suras imediat la amandoi. De cite ori incercasem sa facem Acele vremea ne fu potrivnica, amenintandu-ne cu ploaie si blituri. Radu cu Mike si gasca pentru Balaur se hotarasc sa plece sambata dimineata pe la 05 din Bucuresti, noi pentru a fi mai odihniti pe traseu alegem sa plecam vineri seara din Calarasi si sa dormim in Busteni la o vila si sa plecam dimineata devreme pe traseu si sa urcam mai lejer pe Valea Cerbului sa nu ajungem mult prea obositi la intrarea pe Creasta Morarului. Sambata dimineata pe
la 07 plecam de la Gura Diham pe Valea Cerbului in ritm domol, stiam ca avem mult de urcat pana la intrarea in creasta.

Inainte de Poiana Costilei zapada incepe sa-si faca aparitia pudrand padurea.

Sfarsit de toamna, inceput de iarna.

Costila.

Valea Urzicii.

Pe Braul Mare al Morarului.

Pe fata sudica a Morarului am vazut o multime de capre negre, probabil datorate faptului ca aici inca mai era toamna, pe fata nordica fiind deja iarna.

Valea Priponului si Valea Caldarilor.

Costila

Ajunsi la baza Crestei Ascutite constatam ca pe fata sudica este toamna, iar pe cea nordica este deja iarna. Aici ne echipam cu hamurile, castile, expresuri, anouri si tot ce mai este necesar pentru traseu.

Urcand pe Creasta Ascutita.

Pe Creasta Ascutita am mers la liber nefiind nevoie de coarda, pe portiunile cu gheata ne-am folosit de pioleti. Urcarea pe prima jumatata a Acului Mare am urcat-o la liber, in a doua jumatate am dat de gheata si am scos coarda pentru a urca in siguranta, cu pretul de a pierde timp. Cand am ajuns sus pe Acul Mare au ajuns si Mike cu Radu pe Creasta Ascutita. Aici asiguram cu un anou mare dupa un bolovan si Octavian pleaca cap pe prima lungime. Rafalele de vant trag de coarda intr-o parte ingreunand si mai tare inaintarea. In momentul in care s-a intins coarda la maxim Octavian reuseste sa regrupeze, apoi plec si eu pentru a le lasa loc lui Mike si Radu, care au urcat pe Acul Mare legati in coarda, in tandem. Pe Acum Mare un strat subtire de zapada, atat cat sa faca mai interactiva echilibristica pe barna, in timp ce rafalele de vant ma fortau sa merg mai mult in patru labe decat in picioare. Ajung la Octavian care se pregateste pentru a doua lungime, Radu pleaca si el mai mult in viteza pe prima lungime, imi spune sa-l asteptam la finalul acului sa facem un singur rapel la doua corzi. Plec si eu in a doua lungime care-i mai usoara decat prima, dar rafalele de vant ma fac sa ma simt in nesiguranta. Ajung la Octavian, ii transmit mesajul lui Radu si pentru a nu ingheta prea tare ne pregatim de rapel.

Balet pe barna Acului Mare.

Ajunge si Mike la noi, o asiguram rapid in regrupare si incepe sa-l fileze pe Radu pentru a nu mai pierde timp.

Degetul Rosu, Acul Crucii, iar in spate Acul de Sus.

Facem un rapel de 50 de m la doua corzi pana in Saua Acului Mare, locul in care iese Rapa Mare (Rapa Zapezii). Peretele pe care am rapelat era tencuit cu gheata.

Radu pleaca primul pe Degetul Rosu fara nicio asigurare la baza, Octavian pleaca al doilea dupa ce face o asigurare la o nuca, oprindu-se amandoi dupa prima lungime de coarda. Pe aceasta lungime se gaseste doar un singur piton. Dupa ce regrupeaza baietii plecam si noi fetele. Hornul final nu l-am mai urcat pentru a nu mai pierde timpul, incercand sa terminam acele pe lumina, eu cu Octavian il urcasem in urma cu doi ani. Radu pregateste rapid rapelul si coboram rapid in urmatoarea sa. Prelungirea Acului Crucii (sau Degetul Prelungit) se urca partial apoi se traverseaza pana la baza unui horn de unde incepe urcarea pe Acul Crucii.
De la baza acului se urca un horn de circa 10 m care ne scoate intr-o strunga apoi se urca pe fata nordica a acului pana in varf, regruparea fiind dupa cruce. Radu a urcat primul, apoi Octavian, Mike si eu ramanand ultima. Inghetata de frig, pentru a nu mai pierde prea mult timp, imi scot manusile si catar hornul cu mainile goale, acesta fiind doar stanca curata, pana in momentul in care am inceput sa urc pe fata acului unde am dat de pernite de zapada. Vazand cum se apropie seara imi pun rapid manusile, scot pioletul si catar cat pot de repede sa ajung la baieti. Ajunsa pe varf il vad pe Radu ceva mai jos care pregatise deja rapelul. Coboram rapid in sa unde ne pregatim sa atacam si ultimul ac.

Acul Crucii.

Mike pe Acul Crucii.

Acul de Sus se urca pe o brana pe fata sudica a acului. Si aici am urcat in aceasi ordine ajungand sus inainte de a se intuneca.

Radu ajungand primul pe varf reuseste sa surprinda un apus de soare superb care inrosise cerul deasupra Baiului.

Costila

Baiului in flacari.

Dupa Acul de Sus traseul continua cu o creasta ascutita si expusa, intr-un loc fiind nevoiti sa scoatem coarda pentru a trece in siguranta. In momentul in care a inceput sa se intunece am ajuns pe o mica platforma, in fata noastra fiind un perete care trebuia ocolit pe fata sudica. Aici ne-am echipat cu frontale si coltarii pentru a merge mai usor. Odata cu lasarea intunericului s-a lasat si ceata facand si mai dificila gasirea traseului. Mergem o portiune pe curba de nivel pana dam de un perete in fata. Aici Radu o ia pe un valcel, urcand prima jumatate neasigurat, pentru noi face o regrupare la piolet, o regrupare mai mult de moral. Pe a doua jumatate facem o regrupare la trei pioleti si Radu pleaca asigurat pana in creasta, urcand pe fete de iarba, evitand zona stancoasa. Urcam si noi ceilalti in creasta moment in care primim mesaje de la cei de pe Balaur ca au ajuns la statia meteo. Fericiti ca am iesit in creasta o luam la pas spre Omu.

Pe la 19.30 ajungem la statia meteo obositi si inghetati de frig, albiti de la bruma. Eu si Mike eram foarte obosite si fara putere de a mai merge inca trei ore pe vant si ceata pana la Pestera, speram sa putem ramane la statie peste noapte, din pacate cei de statie nu mai au voie sa primeasca turisti.

Echipa de pe Acele Morarului (Radu, Mike, Octavian si in eu spatele aparatului).

Cei de la statie ne-au oferit cate un ceai cald si dupa ce ne-am odihnit o jumatate de ora am luat-o iar la pas prin vant si ceata pe urmele celor care fusesera pe Balaur si plecasera in urma cu o ora de la Omu spre Pestera. La Cerdac i-am ajuns pe ceilalti care ratacisere ceva timp din cauza cetii nefiind siguri unde-i saua ce desparte Valea Cerbului de Valea Obarsiei. Aici o dam in jos cu totii spre Pestera, pe masura ce coboram ceata se ridica lasand un cer presarat de stele, pe la 22.30 ajungem la cabana Salvamont Pestera.
Oboseala isi spune cuvantul si dupa o masa frugala si o cana cu ceai ne retragem cu totii la culcare pana a doua zi pe la 09 cand suna ceasurile pentru desteptare. Reusim cu greu sa ne urnim si pe la 10 plecam pe Piciorul Babei spre Cabana Babele.

Pe Piciorul Babei.

La iesire in platou incepu sa fulguiasca si sa se lase ceata, dupa doua ore ajungem cu totii la Babele unde ne oprim pentru un ceai, o ciocolata, o bere pentru pasageri.

De la Babele o luam spre cabana Piatra Arsa pentru a cobori pe Jepii Mari.

La finalul lanturilor de pe Jepii Mari

Pe masura ce coboram pe Jepii Mari ninsoarea s-a transformat in lapovita, apoi in ploaie.

Descrierea facuta de Mike: http://diaconescuradu.blogspot.com/2009/11/din-nou-pe-ace.html

Vacanta in Dolomiti (si nu numai) 07-23 august 2009 partea IV - Galeriile Lagazuoi si catarare in Tofana di Rozes

2009-12-09T19:53:00.004+02:00

.
Joi Eu, Mike si Oana avem bilet de voie de la baieti, fapt pentru care alegem un transeu mai lejer, Galeriile Lagazuoi, Octavian, Radu si Mihai aleg un traseu de catarare mai lung si dificil, Primo Spigolo in Tofana di Rozes, un traseu de 14 lungimi de coarda.
Muha, Vali, Andrei si Cristi aleg traseul Punta Ana (via ferrata Giuseppe Olivier), traseu descris de Andrei aici http://andrei-life.blogspot.com/2009/08/punta-ana-via-ferrata-giuseppe-olivieri.html

Plecam pe la 11 din camping spre Passo Falzarego (2150 m), unde lasam masina intr-o parcare si de aici urmam poteca 402 ce ne conduce spre galeriile italiene pana in varful Lagazuoi (2778 m). Diferenta de nivel a traseului este de 630 m.

Tunelurile au o inclinatie de cel putin 30 de grade, cu multa umezeala, si sunt prevazute cu trepte, lanturi pe margine si aerisiri din loc in loc. Pentru acest traseu este necesara frontala.
Galeriile au fost sapate in timpul primului rozboi mondial (1917), de italieni pentru cucerirea varfului Lagazuoi care era ocupat de austrieci. In februarie 1917 au inceput saparea galeriilor italiene si au fost terminate in iunie 1917, reusind sa-i ia prin surprindere pe austrieci si cucerind varful. De aici putand fi supravegheata toata partea nordica si impiedicarea austriecilor pentru atacuri in zona Cortina.

Descrierea traseului: http://www.dolomiti.org/ita/Cortina/ce/ferrate/detail.html?skip=1&gruppo=Lagazuoi&cima=&nvia=&diff=

Lagazuoi, locul nostru de plimbare pe ziua de azi.

Pe partea opusa Averau-Nuvolau

In stanga noastra Marmolada.

Intrarea in galeriile italiene se face din braul Martini.

In tunel.

Galeriile sunt prevazute cu “ferestre”pentru aerisire, ferestre ce ofera peisaje spre Tofane si Marmolada.

Tofana di Rozes.

Pe parcurs galeriile se ramifica in doua unindu-se in parte superioara inainte de iesire. Noi alegand varianta din stanga, vizitand o camera a soldatilor si o camera a ofiterilor.

Descriere a conditiilor soldatilor din timpul razboiului.

Camera soldatilor.

Camere ofiterilor.

O incercare de transpunere in timp.

Armentarola.

Tofanele.

Echipa de la galeriile Lagazuoi (Mike, Eu si Oana).

Galeriile Lazgazuoi se termina cu cativa metri inaintea varfului, de unde se urca la telecabina si refugiul Lagazuoi. Coborarea se poate face prin tunel ce de-a doua varianta, telecabina sau pe poteca turistica 401, noi alegand ultima varianta. Dupa o pauza pe terasa refugiului am coborat pe traseul turistic 401, care merge prima parte pe fata nordica pana in Forcella Lagazuoi, apoi spre est pana in Forcella Travenanzes unde
trece pe fata sudica, aici se intra pe traseul 402 ce ne conduce pana in passo Falzarego.

O harta cu Dolomitii.

Cam asa arata potecile de pe traseele turistice din Dolomiti, pentru a le permite turistilor de toate varstele sa mearga in siguranta. Pentru a nu fi distrustruse de ape potecile sunt prevazute pe margine cu barne de lemn. Am intalnit turisti de toate varstele, de la copii mici pana la varstnici.

Schita traseului Primo Spigola din Tofana di Rozes, traseu parcurs de Octavian, Radu si Mihai. Traseu ce necesita asigurari mobile. Pe parcursul traseului au fost intalnite doar vreo 7 pitoane.

Tofana di Rozes in lumina diminetii.

Traseul a fost parcur in formula cap cu doi secunzi, Radu cu Mihai urcand cap schimbat.

Ca sa nu se plictiseasca in traseu baietii se mai si cultivau. :)

Un cap de coarda foarte dotat cu echipament.

O regrupare foarte comoda :)

Seara ne-am reunit cu totii in camping pregatindu-ne pentru ziua urmatoare de cararare in Averau si Cinque Tori.

Pozele lui Mihai Satov http://picasaweb.google.com/mihai.diac/200908DolomitiAlpiiItalieni#

Vartopel-Arpasel si Arpasel-Vartopel

2009-10-01T01:30:00.004+03:00

Vartopel-Arpasel de la Est la Vest 01 august 2009

Pentru week-end-ul 01-02 august se anunta vreme buna pentru Fagaras, asa ca hotaram sa mergem sa facem Vartopel-Arpasel. Iesenii isi anuntasera si ei intentia de a veni in Fagaras si sa faca creasta de la vest la est. Prilej bun si pentru noi sa mergem ca a treia echipa. Datorita unor probleme la servici iesenii ne anunta ca nu vor mai putea ajunge vineri seara si ca vor pleca sambata dimineata din Iasi. Ramanand singuri ne hotaram sa facem creasta de la est la vest si sa analizam traseul pentru sensul vest-est.
Plecam vineri seara din Calarasi cu o oprire pe la Montrek pentru ceva echipament si pe la 23,30 ajungem la Balea, ne echipam si pornim spre Lacul Capra. Sambata dimineata ne trezim pe la 6.30 si pe la 7.15 plecam in traseu.

Lacul Capra scaldat in lumina diminetii.

Creasta Vartopel Arpasel.

Ajungem pe creasta pe la 9.45 si facem o pauza mai lunga pentru a pregati bucle de cordelina. Hotarasem sa mergem pe creasta in tandem cu asigurari intermediare, asa cum urcasem in urma cu doi ani cu Marian Anghel. Creasta este destul de usoara, nu necesita asigurare. Pentru noi a fost si un exercitiu de mers in tandem. Pe la 10.45 plecam in traseu.

Octavian pe creasta Vartopel.

Avem parte de vreme frumoasa si vizibilitate pana pe Moldoveanu.

Varful Vartopel.

Trecem cu usurinta de creasta Vartopel si varful Fantina si ajungem pe varful lui Adam. Aici vedem in spate o echipa de sapte persoane din Cluj pe Vartopel si ne grabim sa trecem de Urechile de Iepure pentru a nu-i tine in spate aceea echipa. La baza Urechii Estice asiguram la un piton, Octavian pleaca cap de coarda. Traseul urca usor prin stanga si este asigurat cu inca doua pitoane. Octavian trece pe langa primul piton fara sa-l observe, asigura la al doilea piton si regrupeaza pe varf, urc si si eu destul de repede. In timp ce eu ma pregateam de rapel ajunge pe varf si primul din echipa clujeana.

Octavian pe Urechea Estica.

Echipa din Cluj rapeland de pe Vartopel.

Fiind foarte multi cei din Cluj, in timp ce unii rapelau pe Urechea Estica, unul pregatea rapelul pentru Urechea Vestica.

Pe Urechea Vestica.

Dupa Urechea Vestica dam doua rapeluri si intram pe linia crestei Arpaselului.

Avem parte si de ceva floricele pe creasta.

Pe creasta Arpaselului.

Muchia Albotei.

Portiunea de „gard” de pe creasta Arpaselului.

Ajungem pe Varful Portita si pregatim rapelul la doua semicorzi pana in Portita Arpaselului. La incercarea de recuperare a corzilor constatam ca s-au blocat intr-o muchie si apelam la echipa din Cluj sa ne ajute sa recuperam corzile. Echipa din Cluj care a coborat dupa noi pentru a recupera corzile au urcat spre Varful Capra si in felul asta au reusit sa recupereze corzile.

Rapelul de pe Varful Portita.

In portiunea surplombata.

Fiind foarte devreme cand am ajuns in Portita Arpaselului ne hotaram sa urcam pe Varful Capra si apoi pe Varful Vanatoarea lui Buteanu, ca tot n-am ajuns niciodata pe aceste varfuri.

Panorama spre est.

In spate Vistea-Moldoveanu si undeva pe acolo si pinguina Kya.

Ajunsi pe varful Capra panorama spre vest este cam incetosata, Nogoiu fiind total in ceata.

Lacul Capra si Varful Iezerul Caprei.

Pe varful Vanatoarea lui Buteanu.

Ajunsi pe Vanatoarea lui Buteanu privelistea ne este furata ceata care ne inconjoara. Dupa ce zabovim un timp pe varf, pana inghetam bine, incepem sa coboram spre Saua Capra pe sub Varful Vaiuga. Ajunsi aici vrem sa sarbatorim parcurgerea crestei, asa ca Octavian ma lasa cu echipamentul in Saua Caprei si el da o fuga pana la Balea sa cumpere cate o bere. Asteptandu-l pe Octavian admir de sus balciul de jos de la Balea. Ajuns inapoi ne indreptam spre cort langa lac si punem de o masa copiasa stinsa cu bere rece. Pe seara ajung si iesenii care erau pregatiti pentru a doua zi sa faca creasta Arpasel Vartopel. Din pacate pentru noi picioarele se resimt de la bocancii cei noi si hotaram sa lasam creasta Arpasel Vartopel la intoarcerea din Dolomiti, astfel ca duminica coboram la Balea si plecam spre casa.

Arpasel-Vartopel de la Vest la Est 26 septembrie 2009

Cum week-end-urile dupa sosirea din Dolomiti nu se aratara prea bune pentru o creasta in Fagaras, am tot amanat pana in week-end-ul 26-27 septembrie cand prognozele pareau de partea noastra. Pentru acest week-end se mai anuntasera dortori de Vartopel-Arpasel si Mike, Muha, Andrei, Irina si Laviniu, ei alegand traseul de la est la vest.

Poveste descrisa de Andrei aici: http://andrei-life.blogspot.com/2009/09/vartopel-arpasel.html

Plecam vineri seara cu ceva intarziere cu Andrei si Jimny si pe la 23 suntem la Balea. Mike cu Muha care ajunsesera ceva mai devreme pusese cortul langa salvamont, asa ca ramanem si noi peste noapte la Balea si urcam a doua zi doar cu echipamentul necesar. Sambata dimineata reusim sa ne urnim cu totii din loc pe la 08 si sa o dam in sus spre Capra. Ajunsi la Lacul Capra dam de o ciurda de capre negre sus spre varful
Capra care priveau nestingherite simtindu-se in siguranta. Ajunsi pe piciorul Caprei incepe sa se lase ceata dezamagindu-ne de prognozele pe care le vazusem la plecarea de acasa. Ajunsi in Caldarea Vestica Fundu Caprei ne despartim de ceilalti si pornim pe bajbaite sa cautam Valcelul Portitei. Ceata se ridica pentru cateva momente lasandu-ne sa vedem valcelul. Urcam pe partea stanga a valcelului pe o panta destul de abrupta care ne scote in strunga Portita Arpaselului. Aici vizibilitatea pe partea nordica este pana in departare, pe partea sudica fiind inca ceata, ne facem sperante ca este doar o ceata de dimineata si pana ajungem pe varful Portita se va ridica complet.

Valcelul Portitei.

Ajunsi in strunga pregatim echipamentul si ne uitam dupa linia traseului si zarim primele doua pitoane. Octavian urca la espadrile cap de coarda, eu urc cu bocancii Garmont Veta secund, bocanci care-mi asigura un confort psihic suficient mai ales in prima parte a traseului care-i mai dificila. Traseul porneste din strunga drept in sus pe o fata cu prize mici si destul de friabila, fapt care ne face sa urcam mai cu grija verificand fiecare priza. Dupa al doilea piton se traverseaza usor dreapta si se urca print-un horn pana la o platforma unde este o regrupare cu o coarda. Stiind ca este o regrupare mai sus ii spun lui Octavian sa continue pana la aceea regrupare. De aici traseul urca usor prin stanga evitand o surplomba unde se ajunge pe o alta platforma unde se regrupeaza, avand contact vizual si auditiv pe aceasta lungime. Plec inghetata bine pe aceasta lungime incat abia pot tine bine prizele de mana. Ajung la al doilea piton, concentrata cu gasirea unui traversari mai confortabile uit sa scot expresul si-mi dau seama de asta cand sunt deasupra lui. Incerc sa ma las mult pe vine, tinandu-ma cu o mana, sa scot expresul, reusesc in cele din urma fara sa cad, trag aer in piept si fac traverseul si ajung in horn unde traseul se mai domoleste. Prima lungime este destul de bine asigurata.

Prima lungime a peretelui de sub Varful Portita.

Lungimea a doua porneste pe un horn surplombat la iesire aflat in stanga regruparii apoi pe niste trepte pana pe varf. Pe aceasta lungime se gasesc doua pitoane, unul la intrarea in horn pe partea stanga si unul spre iesirea din horn pe partea dreapta. Octavian urca pe horn in sprait un pic in exteriorul hornului, iar deasupra celui de-al doilea piton traversand spre dreapta, explicandu-mi sa-mi gasesc cat mai bine pozitii de echilibru. Imi vine randul sa urc si incerc sa-mi gasesc prize de picioare si maini pentru sprait si sa stau cat mai mult in exteriorul hornului pentru a nu ma bloca cu betele care le aveam in rucsac. Reusesc sa trec destul de bine, urc pragurile si ajung pe varf la Octavian.

Pe Varful Portita.

Ajunsi pe varf constatam ca ceata a pus stapanire pe intreaga creasta, avand vizibilitate doar 15-20 m. Strangem corzile si le bagam in rucsac si pornim pe creasta nelegati.

Portiunea de „gard” din creasta Arpaselului.

Cu putin inainte de a ajunge la baza urechilor din cauza cetii nu vedem ca poteca este in spatele unui tanc, noi tinand linia crestei care facea dreapta si fara sa vrem ne trezim ca coboram pe o muchie din dreapta. In timp ce coboram auzim niste voci si credem ca mai vine o echipa din spate. Pe masura ce ascultam mai bine distingem vocea lui Mike si a lui Laviniu care erau pe Ureche Estica, strigam la ei de mai multe ori, sa vedem in ce loc suntem. Ne dam seama ca am luat-o gresit si ne intoarcem, in timpul asta aud cazand pietre in dreapta noastra. Mike nu ne recunoaste si nu raspunde, o sun si o intreb daca ne aude, ne raspunde ca da ne aude, sunt foarte aproape de noi, o rog sa-mi mai dea pauri pentru a ne orienta mai bine. Ne intoarcem pana la locul unde am facut dreapta si vad ca poteca era prin spatele unui tanc, de aici ajungem imediat la baza Urechii Vestice, ceilalti facand primul rapel dupa Urechea Vestica. Ne legam rapid in coarda si Octavian fara a mai pierde timpul cu espadrilele o da in sus pe prima lungime. Ajung si eu in regrupare, ceilalti asteptand sa pregateasca cel de-al doilea rapel.

Eu si Octavian in prima reprupare de pe Urechea Vestica.

Andrei ne face o poza la toti inainte de a ne desparti.

Andrei fotograful de serviciu.

In timp ce ceilalti se pregatesc de rapel, Octavian urca si cea dea doua lungime a Urechii Vestice, urc si eu si pierdem contactul vizual cu cealalta echipa.

Pe Urechea Vestica.

De pe Urechea Vestica cobor asigurata de Octavian pana in strunga dintre urechi, aici regrupez la un spit si-l asigur si pe Octavian care coboara cu grija. Aici Octavian isi pune espadrilele si porneste in traverseu dreapta pe Urechea Estica pana la baza unui diedru si apoi in sus pe diedru care ne scoate pe varf dupa aproximativ 20 m. Urechea Estica este destul de bine asigurata. Incep si eu sa urc si ceva mai sus de jumatatea diedrului dau de un piton din cornier care imi creaza multe probleme la recuperarea expresului care se blocheaza in stanca.

Octavian pe Urechea Estica.

Ajunsa pe varf ne dezlegam si dam un rapel de circa 15 m pana la baza urechii.

Aici strangem coarda si pornim spre revolver nelegati, trecem prin stanga lui si urcam pe primul horn pe care-l vedem si care ne scoate chiar pe Varful lui Adam.

Ajunsi pe Varful lui Adam nu vedem nimic in jur, o luam in fata spre Varful Fantina, stim ca in stanga lui e Muchia Albotei si ca nu trebuie sa intram pe ea. Pentru cateva momente se ridica ceata si vedem Varful Fantana, Varful Vartopel, Muchia Albotei si poteca noastra.

Varful Fantana (stanga) si Varful Vartopel (dreapta).

Muchia Albotei.

Pe Varful Fantana dam de niste porumbei care stau in timp ce ne apropiem foarte mult de ei.

De pe Varful Fantana descataram cu grija pana in strunga Vartopelului. Aici scoatem coarda si ne legam pentru siguranta. Asigur la un tanc cu un anou mare si Octavian pleaca in traverseu in dreapta apoi pe un diedru larg pana pe Varful Vartopel si regrupeaza la pitonul de rapel.

Ajung si eu pe varf , strangem coarda si dam iarasi de cei doi porumbei care nu dadeau semne sa se sperie de noi.

De pe varf vedem in dreapta noastra pentru cateva clipe Caldarea Fundul Caprei si un turist ce cobora pe acolo. In timp ce coboram de pe varful Vartopel ceata devenind din ce mai deasa, scazand vizibilitatea la
vreo 5 m. Coboram o portiune dupa care creasta dispare brusc din fata noastra, vedem in stanga noastra prin ceata ceva ce se contura ca o creasta. Ii spun lui Octavian ca creasta noastra face stanga, el incearca sa ma convinga ca daca ne ducem in stanga ne intoarcem cu spatele la vale, eu ii spun ca o sa mai vedem valea pentru ca creasta nu merge chiar drept. Subconstientul meu imi spunea sa o iau in stanga si nu inainte, nu stiu de ce. Octavian se lasa convins si o luam pe poteca ce se contura in stanga noastra. Coboram ceva si ne trezim in fata unui varf de care nu ne aminteam sa-l fi vazut pe creasta Vartopelului. Ne intoarcem inapoi si ajungem la niste stanci care mie mi se pareau ca este locul unde in august i se agatase lui Octavian un expres si i s-a rupt o chinga de la ham. Stam ceva si ne gandim si o dam iarasi la vale. In momentul in care muchia s-a terminat si am ajuns intr-o caldare ne-am dat seama amandoi ca nu suntem pe traseul cel bun si ca intr-adevar acolo sus am luat-o in stanga pe o muchie. In acest moment nu stiam unde ne aflam, de vazut nu vedem nimic sa ne putem orienta, tot ce stiam e ca trebuie sa o tinem dreapta pe la baza peretelui sperand ca vom ajunge destul de usor in Fereastra Zmeilor. Usor de zis greu de realizat. Ajunsesem in Caldarea Vartopelului si pentru a ajunge in Fereastra Zmeilor trebuia sa coboram pana in Valea Arpasului pentru a putea ocoli muchia ce desparte Caldarea Vartopelului de Caldarea Pietroasa.

Pe muchia ce se desprinde in stanga din varful Vartopel.

Ajunsi in Caldarea Vartopelui am luat-o in dreapta pe curba de nivel pana la baza muchiei ce desparte aceasta caldare de Caldarea Pietroasa, mergand pe niste stanci imense cazute de sus din creasta.

Ajunsi la baza unui perete ne-am trezit ca nu putem ajunge usor in Fereastra Zmeilor si ca mai trebuie sa coboram pentru a ocoli acest perete. In timp ce coboram spre vale ceata a inceput sa se ridice si sa vedem pe unde suntem si sa ne orientam mai usor.

Valea Arpasului vazuta din Caldarea Vartopelului.

Creasta Vartopelului (stanga) si muchia pe care am coborat noi (dreapta), jos la baza Caldarea Vartopelului.

Pe masura ce coboram mai facem ceva traversee in dreapta sa vedem daca putem trece de muchie si ajunge spre Fereastra Zmeilor. Din pacate muchia pe care o aveam de ocolit se lasa cu un perete abrupt spre vale, fiind nevoiti sa coboram pana in firul vaii pentru a o putea ocolii. Ultima portiune de coborare inainte de intrarea in firul vaii fiind foarte abrupta am fost nevoiti sa alegem o panta cu afine pentru a ne tine de crengile acestora. Ajunsi in firul vaii am inceput sa urcam constant, fara prea multe opriri, spre stancile care credeam noi ca sunt cele din Fereastra Zmeilor, pentru a intra pe poteca turistica inainte de lasarea intunericului. Cand am ajuns la ele si am vazut ca mai avem de traversat inca o caldare imensa dezamagirea a fost la fel de mare. La ora 19,15 am ajuns la Fereastra Zmeilor si am dat-o la vale spre Balea. Inainte de Caldarea Vestica Fundu Caprei ne-am oprit pentru a ne pregati frontalele si a vorbi la telefon cu ceilalti care-si faceau griji de ce nu am ajuns pana la ora asta.

Pe Valea Arpasului am dat de foarte multe capre negre, locul fiind foarte salbatic.

Apus de soare pe Valea Arpasului.

Creasta Vartopel Arpasel vazut pe inserat.

Cand am ajuns in Caldarea Vestica Fundu Caprei noaptea isi facu aparitia lasand lumina lunii sa ne lumineze poteca pana in Saua Caprei, de aici fiind nevoiti sa aprindem frontalele pana jos la Balea. Pe la 21,30 am ajuns in parcarea de la Balea unde ne asteptau Andrei, Muha, Irina si Laviniu. Mike fiind plecata sa-i recupereze pe maratonisti. Ne-am asezat cu totii la masa, unii la un pahar de vin rosu de tara altii la o cana de ceai fierbinte. Pe la 23 retragandu-ne cu totii la culcare urmand ca a doua zi sa ne trezim pe la 7 sa mergem pe Valea lui Stan.

Ruta traseului aproximativ facut de noi.

Concluzia acestei ture: e sa nu lasi busola la masina chiar daca mergi pe creasta si stii ca linia crestei e clara. Pe timp de ceata parametrii se schimba total.
Ce am mai invatat in aceasta tura e ca pe timp de ceata in momentul in care nu esti foarte sigur de traseu trebuie sa te opresti si sa faci o analiza aspra riscurilor care pot aparea. Pe timp de ceata managementul riscului ar trebui sa devina prioritar.

Autor: Viorica.

Vacanta in Dolomiti (si nu numai) 07-23 august 2009 partea III - catarare in Monte Popena

2009-09-07T23:34:00.004+03:00

.
Miercuri dimineata eu, Octavian, Mike, Oana, Radu si Mihai ne hotaram sa mergem la o tura de cocot pe langa Misurina, restul urmand sa mearga sa viziteze tunelurile de la Lagazoi. Radu si cu Mihai vazusera in cartea lui
Catalin Cretu cu trasee de alpinism niste trasee usurele in Monte Popena Basso, trasee pe care am fi putut sa le urcam cu totii pentru acomodare.

Urcam cu totii in masini si pornim spre Misurina, locul de plecare spre traseele noastre. Ajunsi aici, lasam masina intr-o parcare, ne luam echipamentul de cocot si o taiem in sus spre perete.

Peretele de la Monte Popena Basso, aflat pe partea stanga a lacului Misurina.

Nemaicitind de unde porneste poteca spre traseele din Monete Popena, am luat-o in sus pe prima carare care ni s-a aratat, urcand pe o panta abruta si scotand sufletul din noi, reusind pe la jumatatea pantei sa iesim in poteca ce ducea pe varf.

La baza traseelor.

Ajunsi la baza traseelor perspectiva se schimba si peisajul e incantator, incat ne punem pe o sedinta foto.

Cadini di Misurina

Misurina

Sorrapis.

Tre Cime di Lavaredo.

Pentru inceput ne impartim in trei echipe: Radu cu Oana, Mihai cu Mike si Octavian cu mine. Radu alege sa faca traseul cu nr. 21 - Mozzarana Adler, iar noi cu Mihai si Mike intram pe traseul nr. 23 – Diedro Mozzarana.

Schitele traseelor parcurse in acest perete.

Mihai cu Mike intra prima echipa in diedrul Mozzarana, iar noi cea de-a doua echipa. Traseul porneste in prima lungime cu un horn, intrand dupa aceea pe fata stanga a diedrului.

Mihai in primul horn.

Diedrul vazut de la baza.

Mihai la pasul din prima lungime, ocolind pe stanga bolovanul si traversand spre dreapta revenind in diedru. Prima regrupare putandu-se face deasupra bolovanului. A doua lungime se urca pe un horn pe langa diedru pana la o platforma comoda. Pe a treia lungime a traseului se urca doua hornuri inguste succesive prin sprait pe exteriorul lor pana la o platforma ingusta. A patra lungime se continua pe horn pe exterior inca 5 metri apoi pe trepte de iarba si jnepeni pana pe varf.

Mike pe a doua lungime.

Mihai cu Mike avand corzi de 60 m au facut 2 lungimi si jumatate, noi cu corzi de 50 m am facut 3 lungimi si jumatate.

Poza de grup cu Tre Cime in fundal.

Octavian si Tre Cime

Cristallo.

La impartirea echipamentului si alegerea traseelor am stabilit ca dupa ce ajungem pe varf sa ne asteptam cu totii si sa facem rapel impreuna, Radu cu Oana urcand pe o coarda de 50 m, iar noi patru cu cate doua semicorzi. Ajunsi pe varf ne uitam dupa Radu si Oana, de sus nevazandu-se peretele, ne-am asezat pe iarba sa-i asteptam, rugandu-ne sa iasa soarele sa ne mai incalzim. Pe masura ce trecea timpul incepeam sa ne facem ganduri si scenarii cu ce ar fi putut sa se intample cu Oana de intarzie asa de mult. Dupa noi urcand inca doua echipe de italieni am zis sa asteptam sa iasa italienii sus si apoi sa dam rapel pana la prima platforma sa vedem daca Radu cu Oana sunt cumva la baza traseului, noi neavand de sus vizibilitate jos la baza traseului. Cand ne pregateam noi sa facem rapel il vedem pe Radu urcand pe traseul pe care am urcat si noi. Curiosi il intrebam ce s-a intamplat. Radu vesel ne spune ca dupa ce a terminat traseul a iesit intr-o mare de jnepeni si a dat-o in jos pe poteca turistica ajungand inapoi la baza traseelor. Ajungand la baza traseelor nevazundu-ne, a incercat sa ne sune, vazand ca telefoanele sunt in rucsaci la baza traseelor s-au hotarat sa urce pe traseul urcat de noi sa vada ce facem. Dupa cearta de rigoare Radu cu Oana au coborat la baza traseelor pe poteca turistica, noi neavand bocanci am coborat in rapel pana jos.

Oana pe traseul Mozzarana Adler.

Oana pe traseul Diedro Mozzarana

Panorame facute de pe varf.

Ajunsi la baza traseelor Radu se hotaraste sa repete traseul 21 cu Mike, iar Mihai cu Octavian au intrat pe traseul nr.22 – La prima volta di Martina, un traseu mai dificil cu pasi de 6+, mergand cap schimbat.

Octavian cap de coarda pe prima lungime.

Cele doua echipe in traseu.

Regrupare comuna a celor doua trasee.

Mihai cap de coarda pe lungimea a doua.

Concentrare maxima.

Mike in traverseu.

La iesirea din traseu.

Eu cu Oana am ramas la baza traseelor pentru o ultima sedinta foto, coborand impreuna cu Mike la masini, Radu ramanand sa-i astepte pe Octavian si Mihai.

Cadini di Misurina

Zona unde ne-am catarat.

Lacul Misurina

Sorrapis.

Flori in perete.

Octavian cu Mihai retragandu-se din traseu prin doua rapeluri lungi cu bucluc facand pentru noi fetele asteptarea si mai lunga. Uitand un nod pe coarda la primul rapel, atunci cand au tras de corzi sa le recupereze, una din corzi s-a blocat sus la piton, trimitandu-l pe Radu pe poteca turistica sa-i ajute sa descurce corzile. Tot la primul rapel lui Mihai i-a cazut un camelot din fericire pentru el l-a vazut Octavian in timp ce cobora si astfel l-a putut recupera. Dupa o zi plina ne-am intors cu totii in camping ajungand pe inserat, urmand ca a ziua
urmatoare Octavian cu Radu si Mihai sa mearga la cocot in Tofana di Rossa, iar eu cu Oana si Mike sa mergem sa vizitam tunelurile de la Lagazoi.

Vacanta in Dolomiti (si nu numai) 07-23 august 2009 partea II - Ivano Dibona

2009-09-07T18:14:00.052+03:00

Luni seara ne reunim in camping cu Radu, Mike, Oana si Mihai care sosisera mai devreme si hotaram cu totii ca a doua zi sa facem pentru inceput o via ferata mai usoara de acomodare, traseul Ivano Dibona din masivul Cristallo, o ruta bine-cunoscuta in Dolomiti.
Marti dimineata, ceasul desteptator, a se citi Cristi, da trezirea la ora 06, aveam de facut un traseu lung. Eu, Octavian, Andrei si Vali nu aveam chituri de via ferata si am fost nevoiti sa le facem din bucati.

Pregatirea chitului de via ferata. Octavian cand a cumparat coarda nu a luat in calcul suficienta lungime pentru pierderile cu nodurile, cosiderand ca 2,5 m de coarda sunt suficienti pentru chit. Asa ca am zis „noi am venit sa urcam nu sa testam soc-absorbarul”, anul trecut am facut via ferata folosind doar anouri, deci trebuie sa ne concentram pe catarare nu pe cadere.

Plecam cu masinile pe drumul ce duce spre Passo Tre Croci, iar la restaurantul Rio Gere lasam masinile in parcare ne echipam, iar de aici urcam cu telescaunul pana la refugiul Son Forca (2215 m), apoi luam niste „tomberoane” pana Forcella Staunies (2919m), aproape de refugiul Guido Lorenzi (2932 m).

Statia de telescaun de la Rio Gere

Cristallo

Sorapiss.

Un lac ce parea artificial.

„Tomberoanele” ce urca de la refugiu Son Forca la Forcella Staunies (refugiul Guido Lorenzi).

Refugiul Guido Lorenzi

Schita traseului Ivano Dibona.

Cand ajungem sus ne ia in primire un frig si-un vant de-ti ingheta si sangele in vene. Dupa ce ne imbracam cu tot ce aveam la noi ne echipam pentru traseu.

Traseul de via ferata incepe chiar din spatele cladirii statiei de telescaun, urca o pasarela de otel apoi o scara dupa care urmeaza o creasta asigurata cu cabluri groase. Traseul este unul foarte circulat, destul de aglomerat de la prima ora.

Pasarela din spatele statiei de telescaun.

Tremurand de frig la coada de la prima scara.

Traseul fiind unul foarte usor, veti intalni destui oameni incepatori care se asigura cu amandoua carabe pe portiunile unde sunt lanturi. Trebuie sa luati in calcul faptul ca pana in Forcella Grande sunt putine pasaje unde se pot face depasiri.

Prima scara din traseu care ne scoate in creasta.

La inceputul crestei dam de un tunel sapat.

Iesiti in creasta in fata ochilor ni se dezvaluie peisaje de vis.

O traversare mai expusa.

Cel mai mare pod din traseele de via ferata din Dolomiti - Ponte Cristallo (27 m)

Coada formata la scara de la finalul podului.

Cristi pentru a fi sigur ca-l tine podul a asteptat sa urcam toti cei din fata pe scara si apoi a trecut si el podul.

De aici traseul urmeaza pana pe varful Cristallino D'ampezzo (3008m) o creasta usoara asigurata cu o balustrada. Aici am reusit sa depasim mare parte din grupul care era in fata noastra nemaifiind nevoie sa ne asiguram.

Tre Cime Di Lavaredo.

Cele 3 Tofane (Tofana di Rozes 3225 m, Tofana di Mezzo 3244 m, Tofana di Dentro 3238 m)

Refugiul Guido Lorenzi.

Statueta ce marcheaza varful Cristallino D'ampezzo (3008 m).

Creasta Pomagagnon (2450 m), iar in spate Tofanele

Crodda Rossa (3145 m)

Una din ruinele din primul razboi mondial.

Din Varful Cristallino D'ampezzo, traseul începe să coboare spre Forcella Grande (2874 m).

Coborand spre Forcella Grande

In Forcella Grande am facut o pauza pentru regrupare si de masa. Radu studiind harta.

Traseul de via ferrata se termina in Forcella Grande, de aici noi am continuat pe sub Creasta Bianca (2932 m), Forcella Padeon (2760 m), pe sub Varful Vecio de Forame (2868 m) pana in Forccela Alta (2640 m), trecand pe langa o serie intreaga de ruine ale cazematelor din primul razboi mondial, multe structuri fiind inca in picioare. De aici traseul este echipat cu cabluri doar pe portiunile mai expuse.

Pe sub creasta Bianca

Pe Forcella Padeon.

Panorama (Pomagagnon, Tofanele, Crodda Rossa, Tre Cime, Cadini di Misuriina)

Mihai si Tre Cime

Marmolada.

Un pasaj mai expus prevazut cu un cablu si pod de lemn.

Bivacco Mag. Carlo Buffa di Perrero.

Pe fata de sud a Col Pistone (2862m) şi Vecio del Forame (2868m) spre Forcella Alta (2640m)

Din Forcella Alta traseul coboara pe o vale abrupta cu grohotis pana in Forcella Bassa (2417 m), unde traseul se bifurca, o varianta continuand pe creasta del Zurlon (2379 m), Col dei Stombi (2168 m), Val Padeon, iar a doua varianta, cea pe care am ales-o si noi, spre refugiul Son Forca si de aici pe traseul 203 pana in parcarea de la Rio Gere.

Zonele dificile de pe vale fiind asigurate cu cabluri.

Panouri cu imagini din traseul Ivano Dibona si masivul Cristallo.

Ajungand in parcare ne-am dezechipat si am plecat spre Cortina la cumparaturi de echipament montan si diverse alimente, apoi spre camping pregatindu-ne pentru a doua zi unii pentru cocot unii pentru Galleria del Piccolo Lagazuoi.

O descriere a traseului: http://www.dolomiti.org/dengl/cortina/ce/ferrate/detail.html?skip=3&gruppo=Cristallo&cima=&nvia=&diffeng=